Blue Origin a încheiat cu succes zborul spațial la care au participat șase femei, printre care și Katy Perry
Blue Origin a încheiat cu succes zborul spațial la care au participat șase femei, printre care și Katy Perry
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVedeta pop Katy Perry și partenera de viață a șefului companiei Amazon Jeff Bezos, Lauren Sánchez, alături de prezentatoarea de știri Gayle King, producătoarea de film Kerianne Flynn, precum și cercetătoarele Aisha Bowe și Amanda Nguyen s-au lansat luni din Texas, la bordul unui vehicul suborbital New Shepard, pentru o scurtă excursie spațială, transmite DPA.
Vehiculul reutilizabil New Shepard a fost lansat dimineață la ora locală 9:30 (13:30 GMT) de la baza de lansări spațiale aparținând companiei Blue Origin din Van Horn, Texas.
Zborul a durat aproximativ 10 minute. Cele șase membre ale echipajului au urcat până la altitudinea de aproximativ 100 de kilometri, puțin deasupra liniei Karman, o graniță invizibilă care este larg acceptată ca marginea spațiului. Apoi capsula a coborât ajutată de parașute și a aterizat în deșertul din Texas.
Compania Blue Origin oferă astfel de scurte incursiuni până la marginea spațiului pentru turiști de câțiva ani. Zece astfel de lansări au fost încheiate cu succes, transportând în spațiu 52 de turiști spațiali. Jeff Bezos s-a aflat la bord în primul astfel de zbor ce a avut loc în 2021, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



