REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Bogdan Aurescu crede că Putin a calculat foarte greşit planurile sale

Bogdan Aurescu crede că Putin a calculat foarte greşit planurile sale

Replica API 3 septembrie 2022 | 00:00 897

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi-a calculat "foarte greşit" planurile în privinţa războiului din Ucraina şi, în loc să despartă membrii NATO şi UE, "a contribuit la o unitate fără precedent".

Bogdan Aurescu

"Cred că preşedintele Putin a calculat foarte greşit planurile sale. A crezut că va ataca Ucraina şi o va ocupa în câteva zile, dar nu a fost aşa. Dimpotrivă. Ucraina rezistă, cu ajutorul comunităţii internaţionale democratice, iar acum contraatacă, lucru foarte important. Iar soldaţii lui Putin au abandonat uniformele lor de paradă, pe care le aveau la începutul războiului. Domnul Putin a încercat să ne despartă, să atace unitatea noastră. Dimpotrivă, unitatea dinăuntrul NATO este mai puternică decât oricând, unitatea din UE este mai mare ca oricând, unitatea dintre cele două maluri ale Atlanticului este mai mare ca oricând. A crezut că va intimida ţările din regiune, inclusiv pe cele din Alianţă şi din Uniunea Europeană. Efectul a fost invers", a spus Aurescu, prezent la vineri la cea de-a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum.

El a amintit că ţări neutre, precum Finlanda şi Suedia, au decis să adere la Alianţă, alte ţări din Vecinătatea Estică au decis să se angajeze mai puternic pe calea europeană, iar Consiliul European din iunie a hotărât acordarea statutului de ţări candidate pentru Ucraina şi Republica Moldova şi a recunoscut perspectiva europeană a Georgiei. "Cred că ar trebui să îi mulţumim domnului Putin pentru asta", a concluzionat ministrul român.

Aurescu a subliniat că, pentru România, NATO continuă să fie "o piatră de temelie pentru securitatea euroatlantică".

"Suntem complet conştienţi de faptul că securitatea şi apărarea încep acasă, de aceea am decis să creştem bugetul pentru Apărare de la 2% la 2,5% (din Produsul Intern Brut - n.r.), începând de anul viitor. Contăm pe solidaritatea Aliaţilor, dar şi contribuim la aceasta. În acest moment critic pentru securitatea noastră, trebuie să continuăm consolidarea NATO, ca bază a apărării noastre colective şi ca forum esenţial pentru consultări legate de securitatea transatlantică şi deciziile luate de aliaţi. Este important să continuăm să promovăm o abordare bazată pe unitate şi solidaritate şi pe forţa legăturii transatlantice, care este mai puternică decât a fost vreodată, iar acesta unul dintre rezultatele războiului pe care Rusia l-a dezlănţuit împotriva Ucrainei", a detaliat Bogdan Aurescu, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Putin invarte pe degetul mic cam 10 ca mata, asa ca mai de baut mult laptic ca sa ajungi mare
0
0
deocamdata rusia e pe plus iar romania e in kkt asa ca ciocu mic!
0
0
cu presupusul! Putin are capabilitatea sa faca cam orice vrea in zona asta de lume!
0
0
Domnul Aurescu vorbeste prostii,oricum e un functionar s**b pregatit in probleme de externe!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272