Bogdan Peșchir a fost adus în fața procurorilor: Ar putea fi pus sub control judiciar
Bogdan Peșchir a fost adus în fața procurorilor: Ar putea fi pus sub control judiciar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost dus, vineri, la Parchetul General, unde va fi audiat în dosarul coruperii de alegători, urmând sa fie propusă o măsură preventivă împotriva lui.
Bogdan Peșchir a ajuns la Parchetul General, după ce joi seară a fost reținut pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor. Potrivit surselor, acesta ar putea fi pus sub control judiciar.
Cele 17 percheziții domiciliare au avut loc în București și alte nouă județe, și au legătură cu un dosar de corupere a alegătorilor. Oamenii legii au descins la patru imobile ale lui Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok, ca BogPR. Toate perchezițiile implică dosarul de finanțare a campaniei lui Georgescu si coruperea alegătorilor.
Bogdan Peșchir, alias BogPR, a fost adus joi, de la Brașov, la audieri în București, la Inspectoratul General al Poliției, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE).
După 4 luni de la dezvăluirile din CSAT, Peșchir a fost adus de „mascați” joi, 20 martie, la sediul IGPR din Șoseaua Ștefan cel Mare, în urma perchezițiilor făcute de dimineață într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de corupere a alegătorilor. Bogdan Peșchir a fost scos din duba poliției, dar avea fața acoperită. Un angajat al IGPR i-a cerut să își descopere fața pentru a putea fi legitimat, așa cum cer procedurile. „Vă rog, puțină… Îi puneți întrebări după ce îl legitimăm și noi. Un minut, două, da? Dă-ți jos cagula, te rog. Cu totul, nu așa. Te rog să te legitimezi, să fiu sigur că ești tu. Dă-ți jos și șapca, dă-ți jos și ochelarii, te rog. Lasă și gulerul jos… În regulă”, i-a spus polițistul.
Peșchir s-a conformat, apoi și-a pus din nou șapca în cap, ochelarii de soare la ochi și-a tras gulerul peste față și gluga peste cap și a intrat în sediul IGPR fără să facă nicio declarație presei. El este acum audiat la Direcţia de Investigare a Criminalității Economice.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)