REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Bol, Mahucih şi Hodgkinson rămân în cursa pentru titlul de cea mai bună atletă a anului

Bol, Mahucih şi Hodgkinson rămân în cursa pentru titlul de cea mai bună atletă a anului

A.F. 11 octombrie 2024 | 00:00 462

Femke Bol (Olanda), Iaroslava Mahucih (Ucraina) şi Kelly Hodgkinson (Marea Britanie) sunt pe lista finală a sportivelor nominalizate pentru titlul de cea mai bună atletă a anului 2024, în timp ce la masculin cei trei nominalizaţi sunt Armand Duplantis (Suedia), Jakob Ingebrigtsen (Norvegia) şi Miltiadis Tentoglou (Grecia), a anunţat miercuri Federaţia europeană de profil, European Athletics.

Bol, Mahucih si Hodgkinson raman in cursa pentru titlul de cea mai buna atleta a anuluiFemke Bol

Toate cele trei nominalizate au câştigat în acest an medalii de aur atât la Campionatele Europene de la Roma, cât şi la Jocurile Olimpice de la Paris. La Jocurile din capitala Franţei, Femke Bol a obţinut trei medalii (aur la ştafeta mixtă 4x400 m, argint la ştafeta 4x400 m şi bronz la 400 m garduri), Iaroslava Mahucih a devenit campioană olimpică la săritură în înălţime, după ce stabilise în acest an un nou record mondial, iar Keely Hodgkinson a câştigat titlul în proba de 800 m.

Dintr-o listă de 10 sportive, cele trei finaliste au fost selectate pe baza unui proces de vot în patru părţi: un vot public, un vot al federaţiilor membre, un vot al presei şi un vot al unei comisii de experţi din Europa, fiecare reprezentând un sfert din votul total.

La masculin, cei trei finalişti au cucerit în 2024 medalii de aur la Campionatele Mondiale Indoor, la Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice.

În acest an, Armand Duplantis a doborât de mai multe ori recordul mondial la săritura cu prăjina, Jakob Ingebrigtsen a stabilit un nou record mondial la 3.000 m, iar Miltiadis Tentoglou a dominat proba de săritură în lungime, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere