REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Bolnavă şi cu probleme psihice, ignorată de toţi, pe holul Tribunalului; avea nevoie doar să facă o contestaţie

Bolnavă şi cu probleme psihice, ignorată de toţi, pe holul Tribunalului; avea nevoie doar să facă o contestaţie

Replica API 18 ianuarie 2018 | 00:38 271

Ana Maria Oproiu

O femeie cu probleme psihice vizibile, a fost văzută de toţi cei aflaţi pe holul Palatului de Justiţie din Constanţa, plângând şi rugându-se de unu şi de altul să o ajute. Femeia nu cerea mult, doar să îi scrie cineva o contestaţie, întrucât starea ei nu îi permitea să facă asta şi, posibil, nu ştie nici să scrie. Doar că toată lumea se ferea să o ajute, spre disperarea femeii. Ea ne-a declarat că nu i-a mai fost acordat gradul de handicap şi că are dreptul la contestaţie, doar că nu ştie cum trebuie să arate o astfel de formalitate.

Mai exact, Ana Maria Oproiu, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în localitatea constănţeană Deleni, se plângea că membrii Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH), serviciu aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, i-au revocat gradul de handicap pe care îl are. Având dreptul la contestaţie într-un termen de 30 zile, femeia a venit la Tribunalul Constanţa, pentru a depune contestaţia respetcivă, în contencios administrativ, împotriva raportului care a scos-o din drepturi. Numai că, înainte de a depune contestaţia, era nevoie ca aceasta să fie scrisă. Nu numai că nu avea cină se i-o formuleze, dar nici nu s-a obosit nimeni pentru a-i da o mână de ajutor sau măcar să vadă despre ce este vorba.

„Este atât de greu să mă ajute şi pe mine cineva, să îmi scrie o hârtie? O făceam eu, dar nu pot, nu ştiu... Am rugat pe toată lumea, dar nu mă bagă nimeni în seamă. Mi-au anulat gradul de handicap şi vreu să fac o contestaţie. M-au trimis aici, la Tribunal, dar sunt singură, nu ştiu unde şi cum trebuie să procedez”, ne-a declarat Ana Maria Oproiu, plângând cu dosarul în braţe.

În cele din urmă, problema a fost rezolvată, hârtia a fost scrisă, depusă la instanţa respectivă, iar femeia a putut pleca acasă.

Reprezentanţii DGASPC ne-au confirmat acest caz, dar nu ne-au putut furniza informaţii, întrucât sunt confidenţiale. Pe această cale dorim să tragem un semnal de alarmă rudelor, dar şi autorităţilor: această femeie cu probleme psihice, care nu pot fi negate, pentru că sunt vizibile, are nevoie de un tutore, un însoţitor, nu poate fi lăsată să se descurce singură în astfel de situaţii!

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pt insotitor. La acea com de eval a pers cu hand este o dna Dae care face acea evaluare".In fapt ii eva pe fuuuga mare fuga si atiit.Dupa pun nemultumiti de hotaririle primite pe drumuri vezj tribunal.Si cu hot ok cu asistent personal nu le este ok deloc,medical vb.La spitalele noastre judetene medici is fff reficenti cu acestia.Nu mai vb fata de cei cu diag grave.Am cunoscut pe holurile spit judetean o pers cu handicap care era trim la plimbare avind nevoie de o investigatie cardio.Deci lehamitea continua si dupa.
1
0
Acesta este un articol util, echilibrat si cu adevarate conotatii sociale! La mai multe!!!
2
0
Am un copil care sufera de paralizie cerebrala, epilepsie, microcefalie, retard psiho-motor sever. Nu vede. E incadrata la gr. 1 cu insotitor. Statistic si practic, nu o sa fie niciodata un copil ca toti ceilalti. Practic, an de an ne prezentam la comisie sa se "constate" daca portiunile moarte din creier au reinviat. An de an aceeasi umilire. Macar de ar avea si oamenii astia speciali jumatate din pensia lesurilor puturoase de la conducerea tarii. Vai de sufletele noastre!
3
0
Bai animal prost borat, cred ca tu nu stii ce inseamna analfabet, prostul pulii. Un analfabet este un idiot care scrie ca si tine!
6
0
Javrele ordinare fura cu sacii si fug de justitie ..iar pe bietii oameni cu deficiente ii taraie pe holuri pentru un ajutor la care ai dreptul..cat as vrea sa cunosc acea comisie care i.a ridicat acest drept doamnei
6
0
Noua comisie care este acum are ordin strict sa taie amaratul de ajutor de 39 lei netinand cont de gravitatea bolnavului ,in schimb ii tine pe parlamentari cu grad de handicap pentru a nu-si plati medicamentele la pret intreg.Mare beneficiu inafara de 39 lei aveam dreptul la medicamente cu pret redus si un amarat de pachet de la UE.Domnilor treziti-va Romania este handicapata chiar daca acesta comisie de la C-ta vor sa nu ne mai dea drepturile .Am trei by pass-uri de 4 ani si diabet insulinodependent cu 4 prize de 20 ani ,oare ma incadrez domnilor din comisie ? daca da de ce mi-ati taiatdreptu
6
0
numi pune problema la tiganii ca nu toti sunt la fel esti un analfabet
0
6
Are nevoie de insotitor ,dar putorile de psihologe angajate cu bani ,le taie dreptul . trebuia sa-i infiga mana in par la futatura de psihologa care i-a taiat dreptul . sa nu ne mai mire cand vedem la tv criminali liberi . as desfiinta comisiile astea si as pune in sarcina med fam aceasta evaluare
7
0
bine, in schimb ca dau ciorilor borate analfabete, care de asemenea le scriu altii cererile la primarii, ajutorul social!!! moarte tiganilor !!!
12
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272