REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Bolojan, după întâlnirea cu preşedintele ANRE: Oprim speculatorii şi deblocăm accesul producătorilor de energie la reţele

Bolojan, după întâlnirea cu preşedintele ANRE: Oprim speculatorii şi deblocăm accesul producătorilor de energie la reţele

Lorena CRISTEA 25 aprilie 2026 | 00:00 155

Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, după întâlnirea cu preşedintele ANRE,oprirea speculatorilor şi deblocarea accesului producătorilor de energie la reţele electrice. El precizează că luni vor fi publicate în dezbatere publică două regulamente, privind racordarea şi obţinerea autorizaţiei de înfiinţare. 

Bolojan, dupa intalnirea cu presedintele ANRE: Oprim speculatorii si deblocam accesul producatorilor de energie la reteleIlie Bolojan 

”Oprim speculatorii şi deblocăm accesul producătorilor de energie la reţelele electrice”, anunţă premierul pe Facebook. 

El precizează că, ”pentru a reduce preţul energiei, avem nevoie de mai multă capacitate de stocare, de creşterea producţiei, atât în bandă, prin finalizarea investiţiilor aflate în curs, cât şi prin permiterea accesului pe piaţă al noilor producători pe fotovoltaic şi eolian, care să investească şi să injecteze energie în sistem şi astfel, printr-o ofertă mai mare, preţurile pot scădea”.

”Din păcate, în ultimii ani accesul la reţele a fost blocat şi scumpit prin emiterea unui număr prea mare de autorizaţii tehnice de racordare (ATR), ce depăşec cu mult necesităţile economiei noastre. Astfel, s-au emis ATR-uri de peste 80.000 MW, faţă de circa 9.000 MW necesari, la care se adaugă încă 30.000 MW aflaţi în procesare.  Fără deblocarea accesului la reţele, toate discuţiile legate de reducerea preţurilor la energie nu au niciun fundament. Vom îndrepta lucrurile”, subliniază prim-ministrul. 

Ilie Bolojan anunţă că a avut o întâlnire cu George Niculescu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Energie, în cadrul căreia au convenit măsurile ce vor fi puse în practică în perioada următoare. 

”Luni vor fi publicate în dezbatere publică două regulamente, unul privind racordarea şi celălalt privind obţinerea autorizaţiei de înfiinţare. Acestea urmăresc să crească garanţiile pentru obţinerea ATR-urilor, să introducă o garanţie de 30 euro/kW instalat pentru obţinerea autorizaţiei de înfiinţare şi să stabilească termene clare. Astfel, proiectele care au finanţare, respectă termenele şi sunt serioase vor putea fi realizate, iar proiectele speculative îşi vor pierde autorizaţiile. În acest mod, investiţiile reale vor avea acces mai uşor la reţele, contribuind la scăderea preţului energiei”, spune şeful Executivului. 

În paralel, Guvernul pregăteşte o ordonanţă de modificare a legislaţiei primare, mai afirmă premierul. 

După perioada de dezbatere publică de 10 zile, în prima jumătate a lunii mai, regulamentele şi actele normative ar putea fi adoptate. 

”Regulile clare şi susţinerea proiectelor serioase sunt condiţiile de bază pentru a curăţa piaţa de proiectele speculative”, menţionează Ilie Bolojan, potrivit news.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere