Bombă! City managerul Mangaliei și-a dat demisia! L-a înlocuit colegul lui Radu, de la Garda Financiară
Bombă! City managerul Mangaliei și-a dat demisia! L-a înlocuit colegul lui Radu, de la Garda Financiară
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFlorin Jianu, fost pesedist, a fost directorul societăţii de salubrizare Mangalia. A fost uns de către Cristian Radu în funcţia de city manager al oraşului devenind, astfel, mâna dreaptă a edilului. Este clar că cei doi au fost destul de apropiați, cândva, din moment ce a fost numit city manager! Numai că ceva s-a întâmplat dacă Jianu a ajuns să-și dea demisia. Începând cu data de 1 august a.c., acesta nu mai este numărul 2 din Primăria Mangalia, solicitând, la jumătatea lunii iulie, încetarea relațiilor contractuale. Radu i-a găsit repede înlocuitor, în persoana... cui credeți? Didi Călin, fostul său coleg de la Garda Financiară, coleg de dosar cu Radu.
Florin Jianu a fost unul dintre apropiații lui Cristian Radu. După ce mult timp a fost directorul firmei de salubrizare din Mangalia, a ajuns city manager, funcție ce poate fi deţinută numai de o persoană nominalizată doar de primar! Și i-a mers destul de bine din poziția de administrator public din moment ce a reușit, fără credite în bănci, să-și cumpere, anul trecut, casă de locuit de aproape 80 de mp în Mangalia, dar și un teren de 311 mp.
Ceva s-a întâmplat, însă, și destul de grav, din moment ce Jianu a ales să renunțe la relațiile contractuale pe care le avea cu primăria. La jumătatea lunii iulie, acesta a formulat solicitare de încetare a colaborării, iar începând cu data de 1 august nu mai este city managerul Mangaliei. ”Am solicitat încetarea colaborării contractuale. Era contract de management. Solicitarea am făcut-o la jumătatea lunii iulie. Nu am invocat nimic, nu trebuie să invoc”, a declarat, pentru Replica, Florin Jianu. Întrebat dacă a fost forțat să renunțe la colaborare, acesta a fost categoric: ”Nici vorbă!”, a răspuns Jianu.
Didi Călin, noul city manager?!
Forțat sau nu, Jianu a lăsat locul de city manager liber, binevenit pentru un alt apropiat de Radu. Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre Didi Călin, șeful de la Achiziții, adus de Radu în primărie în 2012, tocmai de la Garda Financiară, acolo unde cei doi au fost colegi. Didi Călin este și coleg de dosar cu Cristian Radu, în speța instrumentată de DNA. Cei doi, împreună cu alți funcționari sau foști funcționari, au fost trimiși în judecată de DNA pentru infracțiuni de corupție. Mai multe despre acest subiect, citiți AICI.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News