Bombă cu ceas pentru Vâlcov și Arsene: Ministrul Justiției a negociat extrădarea lor
Bombă cu ceas pentru Vâlcov și Arsene: Ministrul Justiției a negociat extrădarea lor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, vineri, cu E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România. Cei doi au discutat despre procedurile de extrădare, cu accent pe situațiile lui Darius Vâlcov și Ionel Arsene.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România, la sediul Ministerului Justiției.
Agenda întâlnirii a constat în cooperarea judiciară bilaterală în domeniul dreptului penal, cu specială privire asupra procedurilor de extrădare.
„Fără a prejudicia cu nimic independența Justiției din România și Italia, ministrul Justiției a subliniat interesul bilateral și european pentru aplicarea riguroasă a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre. În context, ministrul Justiției a salutat decizia Procurorului-general italian de a cere reexaminarea cazului de extrădare privind cetățeanul român Arsene Ionel, condamnat penal definitiv, și a mulțumit ambasadorului pentru acest lucru. Cei doi oficiali au convenit asupra utilității și necesității continuării dialogului asupra subiectelor luate în discuție, inclusiv la nivel ministerial. Ministerul Justiției își exprimă interesul și speranța că autoritățile italiene îl vor localiza și aresta cât mai rapid pe cetățeanul român Vâlcov Darius, condamnat penal definitiv la închisoare cu executare de către Justiția română”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Ministerul Justiției, scrie stiripesurse.ro.
Potrivit documentului citat, Ministerul Justiției va desfășura, ca și până acum, toate competențele sale legale privind orice cetățean român condamnat penal definitiv până la aplicarea întocmai a deciziilor Justiției din România, „indiferent de cât de mult ar dura aceste proceduri”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













