Bombă! Daniela Șerban pleacă de la Consiliul Județean Constanța și se întoarce la conducerea Portului Constanța!
Bombă! Daniela Șerban pleacă de la Consiliul Județean Constanța și se întoarce la conducerea Portului Constanța!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAșa cum era de așteptat, după ce Florin Mitroi i-a retras atribuțiile Danielei Șerban, administratorul public al județului, șansele ca aceasta să rămână în echipa președintelui CJ erau minime. Așa se face că Șerban, aflată în acest moment în concediu, și-a pregătit bagajele, urmând să revină la conducerea Portului Constanța, pe funcția de director executiv, în locul Mariei Mergiu, care a ieșit la pensie în urmă cu două săptămâni.
Reamintim că Florin Mitroi i-a retras Danielei Șerban o parte din atribuții prin dispoziția nr. 584/08.09.2025. Dispoziția a fost semnată în timp ce administratorul public se afla în concediu. Ar trebui să revină la serviciu vineri, 26 septembrie.
Reamintim că Daniela Șerban a ocupat, în Portul Constanța, funcția de director economic, însă a fost demisă după ce fostul director, Florin Vizan, și-a dat demisia, pe 9 februarie 2024. Daniela Șerban avea 12 ani de activitate la conducerea Portului Constanța, la momentul revocării mandatului.
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













