BOMBĂ! FERMIERUL STERE a fost ACHITAT
BOMBĂ! FERMIERUL STERE a fost ACHITAT
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMagistrații Tribunalului Constanța, la data de 14.12.2020, s-au pronunțat în dosarul în care Stere Gima a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Astfel, judecătorii l-au achitat. Decizia nu este definitivă.
sursa foto: zf.ro
”Achită pe inculpatul Gima Stere pentru comiterea infracţiunii prev. de art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic art.5 cod penal. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, -Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Dispune ridicarea popririi asigurătorii instituit prin ordonanţa nr.146/P/2016 din 10.09.2018 a emisă de DNA – Serviciul Teritorial Constanţa asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Gima Stere, până la concurenţa sumei de 64.849 lei”, potrivit minutei judecătorești.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în iunie 2011 – martie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul Gima Stere, personal și în calitate de asociat al unei persoane fizice autorizate, a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în care a atestat mai multe aspecte nereale, printre care și îndeplinirea condițiilor minime de eligibilitate (să fi lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru în cadrul unei ferme cu cel puțin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole).Potrivit procurorilor, prin aceste demersuri, inculpatul Gima Stere a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 64.849 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta A.P.D.R.P.) s-a constituit parte civilă în cauză.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.2° Constanța 












