REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Boschetarii care ajung în Urgenţa Spitalului, din ce în ce mai violenţi

Boschetarii care ajung în Urgenţa Spitalului, din ce în ce mai violenţi

Replica API 7 decembrie 2011 | 00:00 67

Mai puţine cazuri, dar mai dificile

Mai puţine cazuri, dar mai dificile

Tot mai puţini oameni ai străzilor apelează la serviciile Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, comparativ cu anii trecuţi. În momentul de faţă se înregistrează cam 2-3 cazuri pe zi, în cel mai rău caz - 4. Unul din factorii care au contribuit la acest număr scăzut comparativ cu anii trecuţi ar putea fi chiar vremea, destul de prietenoasă, chiar dacă ne aflăm în luna decembrie. Cu toate acestea, cadrele medicale sunt pregătite pentru un val de solicitări din acest punct de vedere, în momentul în care gerul îşi va face simţită prezenţa. Staţionarul Urgenţei este pregătit cu paturi şi cu toate cele necesare găzduirii unor astfel de persoane. Tot ce mai rămâne este puţină bunăvoinţă din partea celor năpăstuiţi de soartă, care, cu toate că li se întinde o mână de ajutor, se comportă recalcitrant cu medicii, de la injurii şi până la bruscări fizice. Persoanele fără casă, denumite şi "oameni ai străzilor", care ajung în cadrul unităţii spitaliceşti sunt igienizate, schimbate de haine şi hrănite cu mâncare caldă. Dacă este necesar, ei sunt şi internaţi, dacă analizele arată că este necesar. Cadrele medicale cât şi cele două asistente sociale din cadrul UPU Constanţa fac tot posibilul pentru a uşura existenţa acestora, dar se pare că de multe ori este în zadar. "În cele mai frecvente cazuri ajung într-o stare de igienă sub orice critică. Îi spălăm, îi schimbăm de haine, avem toalete în urgenţă şi ei tot fac pe ei. De multe ori nici nu vor să rămână peste noapte, iar dacă ei vor să plece, noi nu avem cum să-i oprim, pentru că se ajunge la altele. Se poartă urât cu noi", au declarat cadrele medicale UPU Constanţa. Chiar dacă nevoile fiziologice nu pot fi controlate, se pare că alcoolul şi tutunul este de nelipsit, motiv pentru care supravegherea acestora necesită o şi mai mare atenţie. Până în momentul de faţă, situaţia a fost ţinută sub control. "Până acum ne-am descurcat, să vedem de acum încolo, abia acum începe frigul", au adăugat cadrele medicale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108