REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Botezul cailor, la Kogălniceanu: armăsarul lui Bonea, tânărul ucis anul trecut, a câştigat cursa de viteză

Botezul cailor, la Kogălniceanu: armăsarul lui Bonea, tânărul ucis anul trecut, a câştigat cursa de viteză

Replica API 7 ianuarie 2015 | 00:14 391

Tradiţie de Bobotează

Tradiţie de Bobotează

Fâşie Mihai - dreapta

Florin Bonea

Marţi, 6 ianuarie 2015, de Bobotează, la Mihail Kogălniceanu a continuat tradiţia! Este vorba de botezul cailor, eveniment care a strâns toţi locuitorii din comună, dar nu numai. Cabalinele au participat şi la un concurs, probele fiind: „Frumuseţea cailor”, „Viteză” şi „Frumuseţea atelajelor”. Anca Belu a felicitat proprietarii cailor ce s-au înscris la concurs, dar a şi dojenit unul care s-a prezentat cu armăsarii neîngrijiţi. Prezent la eveniment, pe lângă viceprimarul Iulian Boldea, preoţi şi consilieri, a fost şi deputatul Mihai Lupu.

Proba de „Viteză”, reluată

Însă, de la eveniment nu au lipsit nici situaţiile inedite. La proba „Viteză”, concurenţii au reclamat că nu s-a dat bine startul şi că unii l-au „furat”. Prin urmare, s-a solicitat reluarea probei, lucru care s-a şi petrecut. Iar surpriza abia acum urmează: armăsarul care a câştigat testul de viteză este acelaşi care a obţinut locul I şi anul trecut, la acea vreme fiind strunit de Florin Bonea, un tânăr de 32 de ani care avea să-şi piardă viaţa în martie 2014, în urma unei încăierări sângeroase la o discotecă din localitatea Cuza Vodă. Anul acesta, calul a fost călărit de o rudă a lui Florin Bonea. „A câştigat Ion Cristea, este ruda noastră, care a luat calul în grijă. Nu este acelaşi Cristea din dosarul de omor”, a declarat, pentru „Replica”, vărul lui Bonea. Reamintim că la data de 1 martie 2014, scene de groază au pus stăpânire pe strada Medgidiei din Cuza Vodă, când două grupuri au transformat o ceartă într-un măcel. S-au bătut cu răngi şi topoare, Florin Bonea a fost prins şi lovit cu maşina grupului rival între un gard şi autovehicul, după care a fost înjunghiat, piezându- şi viaţa în drum spre spital. Ion Cristea, principalul suspect, nu şi-a recunoscut vina la acea dată, ba chiar a susţinut că el a fost cel agresat. Cercetările au continuate, mai multe persoane din familia Cristea fiind arestate.

Premianţii

Revenind însă la concursul de ieri, iată lista completă a celor premiaţi: categoria „Frumuseţe”: I. Fâşie Mihai - 500 lei; II. Puiu Mihai - 400 lei; III. Jipa George - 300 lei; IV. Libu Cristian - 100 lei; IV. Năstase Gabriel - 100 lei; IV. Jiga George - 100 lei; „Atelaj”: I. Stere Cornel - 500 lei; II. Stoica Marius - 400 lei; III. Gârţu Dumitru - 300 lei; IV. Băduică Marian - 100 lei; IV. Zisu Mihai - 100 lei; IV. Stoica Aurelia - 100 lei; „Viteză”: I. Cristea Ion - 500 lei; II. Puiu Hristu - 400 lei; III. Zugravu Ionuţ - 300 lei. Restul participanţilor au primit un premiu de 50 lei.

Alexandra ANTON, Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212