Boxerul John Cooney a murit la 28 de ani, după o hemoragie intracraniană suferită în timpul unui meci
Boxerul John Cooney a murit la 28 de ani, după o hemoragie intracraniană suferită în timpul unui meci
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBoxerul John Cooney, în vârstă de 28 de ani, a murit după înfrângerea suferită sâmbăta trecută în faţa galezului Nathan Howells, la Belfast, informează BBC, potrivit news.ro.
Pugilistul irlandez a suferit o hemoragie intracraniană şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru a reduce presiunea de pe creier după meciul de la Ulster Hall.
Cooney a fost evaluat de echipa medicală în ring înainte de a fi scos pe targă şi transferat la Royal Victoria Hospital din Belfast.
„Suntem complet devastaţi să anunţăm că, după o săptămână de luptă pentru viaţa sa, John Cooney a decedat din păcate”, a declarat MHD Promotions în numele familiei Cooney.
„Domnul şi doamna Cooney şi logodnica sa Emmaleen ar dori să mulţumească personalului de la Royal Victoria Hospital din Belfast, care a lucrat neobosit pentru a salva viaţa lui John şi pentru toţi cei care au trimis mesaje de sprijin şi rugăciuni.
A fost un fiu, un frate şi un partener foarte iubit şi ne va lua tuturor o viaţă întreagă să uităm cât de special a fost. RIP John 'The Kid' Cooney”, se arată în comunicat.
Meciul a fost oprit în runda a noua la Ulster Hall, unde Cooney îşi apăra titlului său celtic la categoria super-pană.
Pugilistul din Galway a câştigat titlul celtic cu o victorie în prima rundă asupra lui Liam Gaynor în noiembrie 2023 la un 3Arena din Dublin, cu casa închisă.
Cooney a petrecut apoi un an departe de ring, recuperându-se după o accidentare la mână, înainte de a reveni şi a-l învinge pe Tampela Maharusi din Tanzania în octombrie 2024 la Londra, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 













