Braconieri din Eforie, prinşi după o urmărire pe mare
Braconieri din Eforie, prinşi după o urmărire pe mare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDosare
Dosare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au observat pe 5 aprilie, în timpul ce patrulau pe Marea Neagră, o ambarcaţiune cu motor, cu două persoane la bord, în interiorul căreia se aflau şase saci de rafie ce conţineau unelte de pescuit şi trei ancore metalice. Deşi iniţial cele două persoane au fost de acord să se deplaseze către sediul Poliţiei de Frontieră din Portul Constanţa pentru efectuarea controlului legal, ulterior au accelerat şi au schimbat direcţia către Eforie Sud, încercând să fugă, moment în care au aruncat peste bord cei 6 saci de rafie şi cele 3 ancore. Echipajul Poliţiei de Frontieră, pornit în urmărirea bărcii, a reţinut cele două persoane odată ajunse la mal, în zona Eforie Sud, şi le-a condus apoi la sediul Grupului de Nave Constanţa, pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele se numesc Iulian Ignat, de 54 de ani şi Fănel Corbu, de 43 de ani, ambii din Eforie Sud. Barca cu motor şi plasele monofilament, în lungime de aproximativ 400 metri, recuperate din apă, au fost confiscate, iar pe numele celor doi bărbaţi s-au întocmit dosare penale.
Cristian ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News