Brancardierul care a DECONECTAT o PACIENTĂ de la APARATE a fost ELIBERAT
Brancardierul care a DECONECTAT o PACIENTĂ de la APARATE a fost ELIBERAT
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBrancardierul din de la Spitalul Victor Babeș din București care a deconectat de la aparate un pacient a fost plasat sub arest la domiciliu. Măsura a fost luată de magistrați, după ce acesta fusese reținut pentru audieri.
Conform sentinţei postate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive şi au dispus, în schimb, luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 zile, relatează News.ro.
Pe lângă interdicţia de a păsări domiciliul, bărbatului i s-a interzis să ia legătura cu mai mulţi martori din acest dosar.
Soluţia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
El a deconectat o pacientă COVID de la aparate, iar aceasta a murit. Bărbatul și-a transmis „regretele” către familia victimei. Pacienta, internată cu Covid-19, avea 65 de ani și era la secția ATI a spitalului din 25 noiembrie.
Brancardierul ar fi intrat singur în salon ATI, fără să-și aştepte colegii, și depășindu-și atribuțiile, a scos sonda de intubare de la o pacientă pe care a confundat-o cu o altă pacientă care decedase.
„În data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele doup paciente dintr-un salon al Secției de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon și depunerea acestuia la morgă au fost solicitați mai mulți brancardieri, între care și inculpatul, precum și o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecție, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai așteptra pe ceilalți, și, confundând cele două paciente, și-a depășit atribuțiile de serviciu și a scos sonda de intubare de la pacienta în viață, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertați”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, scrie știripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.6° Constanța 













