Brexit: Cei 27 se orientează spre o respingere a datei de 30 iunie
Brexit: Cei 27 se orientează spre o respingere a datei de 30 iunie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCele 27 de state membre ale Uniunii Europene se pregătesc să respingă data de 30 iunie solicitată de premierul britanic Theresa May pentru o amânare a ''divorţului'' dintre Londra şi blocul comunitar, în timpul summitului de joi şi vineri de la Bruxelles, orientându-se către o amânare de mai scurtă durată, au declarat joi mai multe surse diplomatice, citate de AFP.
Ambasadorii celor 27 de state membre care vor rămâne în UE după ieşirea Regatului Unit au avut o reuniune informală miercuri seara, în ajunul summitului european şi cu câteva ore după ce primiseră scrisoarea premierului May prin care şefa executivului de la Londra solicita această amânare.
''Chestiunea datei va fi o decizie a şefilor de stat'', a subliniat o sursă europeană, însă ''orientarea'' care s-a conturat în timpul reuniunii de miercuri este de a refuza data de 30 iunie şi de a fi privilegiată o prelungire mai scurtă. Ambasadorii celor 27 de state membre au propus data de 22 mai, adică înaintea alegerilor europene, care se vor desfăşura între 23 şi 26 mai.
O a doua sursă a declarat pentru AFP că această dată a adunat ''o largă majoritate'', precizând totodată că mai mulţi reprezentanţi nu primiseră încă instrucţiuni din partea capitalelor lor.
''O majoritate a spus nu pentru 30 iunie'', a indicat o a treia sursă, pentru ''a nu se crea un conflict cu alegerile'', adăugând că ''mai multe opţiuni'' au fost discutate pentru o dată anterioară zilei de 30 iunie.
Încă de la primirea solicitării formulate de Theresa May, Comisia Europeană a avertizat cu privire la data în cauză, deoarece, potrivit executivului european, o amânare de trei luni ''ar antrena riscuri grave juridice şi politice pentru UE'', din cauza scrutinului european.
Însă Theresa May susţine că data de 30 iunie ar permite Regatului Unit să obţină o prelungire fără ca Londra să fie nevoită să participe la alegerile europene, lucru pe care şefa executivului britanic nu-l doreşte pentru ţara ei, în condiţiile în care noul Parlament European îşi va începe mandatul la 2 iulie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
20.1° Constanța 
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
