REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Brexit: Laburişii cer un nou referendum la care vor vota pentru menţinerea în UE

Brexit: Laburişii cer un nou referendum la care vor vota pentru menţinerea în UE

Replica API 10 iulie 2019 | 00:00 396

Şeful laburiştilor, principalul partid britanic de opoziţie, l-a provocat marţi pe viitorul prim-ministru conservator să organizeze un nou referendum asupra Brexit, declarând că el însuşi va milita pentru rămânerea în Uniunea Europeană, relatează France Presse.

"Oricine ar deveni noul prim-ministru, va trebui să aibă curajul să îşi confrunte acordul sau lipsa unui acord (de divorţ cu UE) cu un vot popular", a declarat Jeremy Corbyn într-o scrisoare către membrii Partidului Laburist care a fost făcută publică.

"În aceste condiţii, vreau să clarific faptul că laburiştii vor face campanie pentru menţinerea (în UE) în confruntarea cu un ''No deal'' sau un acord conservator ce nu protejează economia şi locurile de muncă", a adăugat şeful Partidului Laburist.

Corbyn a subliniat că partidul său a încercat să propună un compromis bazat pe menţinerea ţării într-o uniune vamală strânsă - sinonim al politicii vamale şi comerciale comune - şi "o relaţie puternică pe piaţa unică", dar prim-ministrul Theresa May a refuzat.

Dna May a declarat în mod repetat că vrea să iasă din uniunea vamală şi piaţa unică europeană pentru a permite ţării sale să încheie liber acorduri comerciale cu terţe ţări şi să limiteze imigraţia europeană.

Confruntată cu o triplă respingere de către deputaţi a acordului la care a ajuns cu Bruxellesul în noiembrie, în final ea a întins mâna laburiştilor la mijlocul lunii aprilie. Dar, o lună mai târziu, aceştia au oprit discuţiile. În faţa impasului asupra Brexit-ului, dna May a fost nevoită să-şi anunţe demisia trei săptămâni mai târziu.

Doi candidaţi au rămas în competiţie pentru a o înlocui în fruntea Partidului Conservator şi a guvernului: fostul ministru de externe Boris Johnson şi actualul titular al acestui post Jeremy Hunt. Ei vor fi departajaţi prin votul celor 160.000 de membri ai Partidului Conservator, al cărui rezultat va fi cunoscut pe 23 iulie.

Johnson, care apare favorit, promovează o poziţie dură faţă de Bruxelles şi nu exclude o ieşire fără acord.

În scrisoarea sa marţi, Corbyn consideră că "niciun rezultat asupra Brexit-ului" nu va permite "salvgardarea locurilor de muncă, a drepturilor şi a nivelului de trai" al britanicilor. El a chemat din nou la organizarea de alegeri legislative pentru a pune capăt celor "nouă ani de austeritate" care au avut ca rezultat "o ţară răvăşită de inegalităţi şi sărăcie în creştere". AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo lor. UE este pentru toate tarile din Europa inclusiv Marea Britanie.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218