REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Brexit: O petiţie împotriva ieşirii din UE a adunat peste un milion de semnături în Regatul Unit

Brexit: O petiţie împotriva ieşirii din UE a adunat peste un milion de semnături în Regatul Unit

Replica API 23 martie 2019 | 00:00 416

O petiţie online care cere guvernului britanic să renunţe la Brexit a depăşit joi cifra de un milion de semnături, înregistrând un succes fulminant a doua zi de la lansare, cu opt zile înaintea datei programate pentru ieşirea Regatului Unit din UE, potrivit AFP.

Victimă a popularităţii sale, pagina cu petiţia lansată pe site-ul parlamentului britanic a picat joi la 16:55 GMT. Site-ul a 'întâmpinat dificultăţi tehnice' din cauza 'sarcinii importante şi susţinute asupra sistemului', a indicat un purtător de cuvânt al Camerei Comunelor.

Cu '2.000 de semnături înregistrate pe minut', 'rata semnăturilor este cea mai ridicată pe care site-ul a cunoscut-o vreodată', a asigurat parlamentul britanic pe contul său de Twitter.

Petiţia a depăşit foarte repede pragul de 100.000 de semnături necesare pentru a putea genera o dezbatere în parlament.

Printre semnatari figurează şi actorul Hugh Grant. 'Am semnat ca orice persoană sensibilă în această ţară. Urgenţă naţională!', a scris într-un tweet actorul la transmiterea petiţiei.

A semnat petiţia şi cunoscuta interpretă scoţiană Annie Lennox (ex-Eurythmics), ea cerând pe Twitter revocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona ce reglementează ieşirea unei ţări din UE.

'Guvernul afirmă în mod repetat că plecarea din UE reprezintă "voinţa poporului". Noi trebuie să-i punem capăt acestei afirmaţii demonstrând forţa sprijinului public actual pentru rămânerea în UE', se afirmă în textul ce însoţeşte petiţia online. Un al doilea referendum 'ar putea să nu fie organizat niciodată, deci votează acum', se mai spune în mesaj.

Petiţia a fost lansată de către Margaret Anne Georgiadou. 'Pentru mulţi oameni, aceasta este acum sau niciodată', a explicat ea la BBC, apreciind că militanţii pro-UE, aşa cum este ea, sunt 'reduşi la tăcere şi ignoraţi' de la referendumul din iunie 2016 la care s-a optat pentru Brexit cu 52% din voturi.

Parlamentul britanic nu a reuşit să se pună de acord asupra modalităţii de ieşire din UE, ceea ce a determinat-o pe şefa executivului Theresa May să ceară Bruxellesului o amânare a Brexitului până la 30 iunie. Camera Comunelor a respins săptămâna trecută opţiunea unui alt referendum asupra Brexit.

Uniunea Europeană va accepta cererea guvernului de la Londra pentru o amânare a Brexit-ului, însă numai până la data de 22 mai şi numai dacă parlamentul britanic votează săptămâna viitoare acordul deja convenit privind retragerea Regatului Unit din UE, dar respins deja de două ori de Camera Comunelor, se arată în proiectul concluziilor summitului european aflat în desfăşurare joi la Bruxelles, document citat de agenţia Reuters şi care ar mai putea suferi modificări.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468