Brutăria unui preot din Mangalia, "afurisită" de Fisc
Brutăria unui preot din Mangalia, "afurisită" de Fisc
Dispută pentru ochiu'dracului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDispută pentru ochiu'dracului

Printre numeroşii datornici constănţeni executaţi silit de ANAF, se află şi o micuţă firmă din Mangalia, SC Antonicris Team SRL, având ca domeniu de activitate fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie. Fiscul scoate la licitaţie, pe 6 iunie, o autoutilitară Renault Kangoo, din 2003, proprietatea firmei, cu un preţ de pornire de 8.126 lei, fără TVA. Ce atrage atenţia în cazul acestui debitor, este faptul că patronul firmei Antonicris Team SRL este preotul Petru Restanţia. În vârstă de 57 de ani, preotul Restanţia este o figură destul de cunoscută, dar şi controversată a mediului bisericesc tomitan. În 2008, figura bisericească a candidat ca independent pentru post de consilier local la Mangalia. Membru al Consistoriului Eparhial, echivalentul bisericesc al instanţelor de judecată laice, care judecă abaterile şi delictele preoţilor, Petru Restanţia a fost acuzat în 2005 că a intrat ilegal în posesia unui imobil din Mangalia, proprietatea unei bătrâne. Întâmplător sau nu, exact la adresa imobilului în discuţie, respectiv strada Oituz nr. 19, se află acum sediul firmei Antonicris Team SRL, la care preotul Restanţia este unic asociat şi administrator. Dincolo de aspectele litigioase ale businessului derulat de unul din cei trei procurori şi, totodată, judecători ai preoţilor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, putem lesne observa că nu te umpli de bani dacă te apuci să coci anafura, colacii şi ce mai trebuie credinciosului din parohie. Aşa se face că firma deţinută de preotul Petru Restanţia, care are 8 angajaţi, a declarat în 2008, ultimul an pentru care există informaţii fiscale oficiale, o cifră de afaceri de 255.922 lei şi pierderi de 97.523 lei.
Cristian ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









