Bruxelles va obliga companiile din România să pună salariile „la vedere“ în anunțurile de angajare

După ani întregi de promisiuni vagi, grile secrete și negocieri la marginea disperării, companiile din România se pregătesc — cu un entuziasm suspect de mic — să devină „transparente” salarial. Nu pentru că ar vrea, ci pentru că vor fi obligate de Bruxelles. Până atunci, jocul continuă: angajatorii mimează deschiderea, iar angajații mimează încrederea.

Bursa de locuri de muncă

Neîncrederea: moneda națională a pieței muncii

De ani de zile, relația dintre angajați și angajatori în România e mai puțin un parteneriat și mai mult un armistițiu. Neîncrederea e cronică, iar salariul — cel mai sensibil subiect — a devenit arma preferată în acest conflict rece.

Mulți angajatori folosesc rețelele de socializare pentru anunțuri de angajare, dar nici acolo nu vedem oferta salarială prea des

Mulți salariați reclamă că sumele oferite sunt decise arbitrar, fără criterii clare, fără grile interne și fără vreo legătură reală cu performanța. Bonusurile se acordă „după ureche”, promisiunile se uită după semnarea contractului, iar ajustările la inflație par a fi un mit urban.

În timp ce costurile de trai cresc lunar, companiile rămân tăcute și inflexibile. Asta alimentează percepția că angajatorii profită de un context economic care le convine perfect: oameni dispuși să accepte orice, doar să aibă un loc de muncă. Rezultatul? O fidelitate de carton. 

Transparență pe hârtie, opacitate în practică

Mulți angajatori refuză în continuare să afișeze salariul în anunțurile de recrutare, invocând „flexibilitatea” sau „confidențialitatea internă”. Tradus din limbaj uzual: nu vrem să afle colegii cât plătim altora și nici concurența cât de puțin oferim.

De fapt, lipsa transparenței este o strategie de control. Atâta timp cât salariile rămân un secret, puterea de negociere rămâne dezechilibrată — și, ghici cine câștigă?

Directiva europeană care va obliga companiile să publice salariile începând cu 2026 a stârnit panică în HR. Potrivit celui mai recent sondaj eJobs România, 62% dintre angajatori recunosc deschis că nu sunt pregătiți. Tradus din nou: nu au niciun plan și nici vreo intenție reală de a schimba lucrurile prea curând.

Alți 22% pretind că „analizează impactul”, iar 16% — un soi de minoritate morală — spun că deja aplică politici de transparență. Probabil aceia care au înțeles că, într-o lume în care toată informația e la un click distanță, secretomania e o glumă proastă.

„Nu e momentul” — mantra eternă a angajatorului român

Doar 34% dintre companii publică salariul pentru majoritatea pozițiilor, iar 56% refuză complet să o facă. Motivele? Clasice. Unii se tem că angajații actuali ar descoperi că un nou-venit câștigă mai mult. Alții cred că publicarea salariilor „complică negocierile”. Cu alte cuvinte, mai bine mințim puțin decât să fim sinceri complet.

Mai există și categoria care consideră salariul „o informație confidențială”. O abordare fascinantă, dacă ne gândim că în majoritatea țărilor occidentale tocmai această transparență reduce inechitățile și crește încrederea. Dar România merge pe principiul „merge și-așa”, chiar și în relația cu proprii angajați.

Până și „antreprenorii” care recrutează pe rețele de socializare au încetat să mai atașeze oferta salarială la anunțuri

Iar când li se aduce aminte că anunțurile cu salariul afișat primesc de patru ori mai multe aplicări, reacția e clasică: „Da, dar noi căutăm calitate, nu cantitate.” Evident, calitatea vine din tăcere și suspiciune.

Realitatea din piață: două lumi paralele

Pe eJobs.ro, doar 4 din 10 joburi au salariul publicat. În schimb, pe iajob.ro — platforma dedicată muncitorilor fără studii superioare — proporția urcă la 7 din 10. Cu alte cuvinte, transparența există doar acolo unde contează mai puțin pentru reputația „elitistă” a firmelor.

Cei care lucrează cu brațele știu exact cât primesc. Cei care lucrează cu mintea trebuie să ghicească. În logica pieței românești, diploma universitară pare să vină la pachet cu o clauză de confidențialitate asupra propriului salariu

Bruxelles-ul a decis că e timpul ca și România să își scoată salariile la lumină. Directiva europeană privind transparența salarială intră în vigoare în 2026, iar atunci „nu se va mai putea negocia la întuneric”.

Pe platformele online de anunțuri angajări, în mare parte, salariile fie sunt afișate estimativ, fie lipsesc cu desăvârșire

Unii angajatori văd în asta o oportunitate de a câștiga încrederea și respectul angajaților. Alții, dimpotrivă, o amenințare existențială. 30% spun clar că nu văd niciun beneficiu, doar „riscuri”.

Dar chiar și în rândul scepticilor, 66% recunosc că pachetul salarial rămâne cel mai puternic mesaj pentru atragerea candidaților. Cu alte cuvinte: știm că banii contează, dar tot nu vrem să spunem câți sunt.

Un secret care nu mai ține mult

România intră, vrând-nevrând, în era în care salariile nu vor mai fi tabu. Până atunci, însă, companiile continuă să se comporte ca și cum onestitatea ar fi un risc reputațional.

Lipsa de transparență e ultimul bastion al unei culturi de management bazate pe frică și control. Iar când acesta va cădea, poate vom vedea, în sfârșit, o piață a muncii în care încrederea valorează mai mult decât secretul.

Până atunci, tot ce putem face este să întrebăm, ironic, dar legitim: „Cât costă munca în România?”
Și să nu ne mirăm prea tare când tăcerea e tot ce primim în schimb.