REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Bulgaria nu va negocia un nou contract de aprovizionare cu gaze de la Gazprom

Bulgaria nu va negocia un nou contract de aprovizionare cu gaze de la Gazprom

Replica API 21 martie 2022 | 00:00 343

Bulgaria nu va înnoi actualul contract de livrări de gaze naturale cu grupul rus Gazprom, în contextul războiului din Ucraina, şi va analiza livrări alternative şi posibilitatea unor achiziţii comune de gaze la nivelul Uniunii Europene pentru a evita problemele de aprovizionare, a declarat vice prim-ministrul Assen Vassilev, informează Bloomberg, citat de Agerpres.

Ţara vecină îşi asigură aproape toate necesităţile de gaze naturale printr-un contract pe 10 ani cu Gazprom, care expiră la sfârşitul anului 2022. Timp de mai mulţi ani autorităţile de la Sofia au întârziat proiectele menite să diversifice sursele de aprovizionare, inclusiv un interconector cu Grecia şi extinderea singurei facilităţi de depozitare de gaze. Acum guvernul bulgar vrea să accelereze ambele proiecte pe fondul temerilor că războiul din Ucraina ar putea provoca perturbări.

"Având în vedere actuala situaţie, nu pot fi discuţii cu Gazprom. Am purtat discuţii atât cu Grecia cât şi cu Turcia" pentru a utiliza infrastructura existentă pentru livrări de gaze lichefiate şi a majora livrările din Azerbaidjan, cu care Bulgaria are un contract, a spus Assen Vassilev. În plus, vice premierul a spus că Guvernul de la Sofia speră că până la finele verii va exista un mecanism comun de achiziţii de la gaze la nivelul UE, care va permite blocului comunitar să negocieze preţuri mai bune, a spus Vassilev.

Războiul din Ucraina a forţat deja UE să îşi redefinească politica energetică şi să caute să îşi reducă mai rapid dependenţa de Rusia, principalul său furnizor de energie. Săptămâna trecută Comisia Europeană a prezentat un plan care prevede diminuarea cu aproape două treimi a importurilor de gaze ruseşti în acest an şi eliminarea completă a dependenţei de toţi combustibilii fosili furnizaţi de Rusia până în 2027.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272