REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Bunuri de peste două milioane de euro confiscate de poliţie de la principalul clan mafiot din Roma

Bunuri de peste două milioane de euro confiscate de poliţie de la principalul clan mafiot din Roma

Replica API 28 ianuarie 2019 | 00:00 382

Poliţia italiană a confiscat bunuri în valoare de circa 2,4 milioane de euro de la clanul Casamonica, principalul clan mafiot din Roma, informează DPA.

Printre bunurile confiscate se află o secţiune a unei "vile de lux" din cartierul Anagnina, o fortăreaţă a clanului Casamonica, decorată cu statui de marmură, informează într-un comunicat poliţia financiară, Guardia di Finanza.

Poliţia a efectuat un raid care i-a vizat pe Abramo Di Guglielmi, cunoscut sub numele "Marcello Casamonica", pe sora sa Giulia şi pe cumnatul său Romolo Cerello.

Cei trei au fost deposedaţi de bunuri pentru că veniturile lor declarate erau atât de mici, încât un judecător a emis verdictul că averea lor nu a fost dobândită legal.

Potrivit Guardia di Finanza, ei au fost implicaţi în pariuri pe curse de cai, trafic de droguri, jafuri, furturi şi mai multe fraude.

Membrii clanului Casamonica sunt italieni de etnie romă. Ei au reputaţie de temut pentru cămătărie, trafic de droguri şi extorcare şi sunt renumiţi pentru aroganţa lor, notează DPA.

În 2015, când şeful clanului, Vittorio, a murit, el a avut o înmormântare grandioasă, cu o trăsură cu cai, o formaţie care cânta muzica din filmul "Naşul", în timp ce peste procesiune erau aruncate petale de trandafiri din elicopter.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212