Bunurile echipei patronată de Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, au fost sigilate de judecători
Bunurile echipei patronată de Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, au fost sigilate de judecători
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFC Unirea Constanța a căzut pradă cheltuielilor și datoriilor. Tribunalul Constanța a dispus dizolvarea asociației, cu toate că Vasile Geambazi, proprietarul echipei și totodată nepotul lui Becali, s-a opus intrării în insolvență. Judecătorii au dispus sigilarea bunurilor echipei de fotbal și i-a ridicat dreptul de administrare al firmei în baza căreia funcționa echipa.
Gigi Becali și Vasile Geambazi
În urma faptului că echipa de fotbal Viitorul a fost „botezată” cu numele Farul și a preluat tot ce însemna aceasta, în Liga 2 a rămas o echipă fără nume. Așadar Ciprian Marica, proprietarul clubului Farul de dinainte de fuziune, a negociat cu Nuredin Beinur, un om de afaceri controversat din Constanța, pentru a înființa o nouă echipă.
Așa s-a „născut” FC Unirea Constanța, care s-a vrut a lua locul foste echipe Viitorul, motiv pentru care a și intrat direct în Liga 2.
Ciprian Marica și Vasile Geambazi
N-au făcut față cheltuielilor
Iată că lucrurile nu au decurs așa cum s-ar fi așteptat. Mai exact, încă din luna septembrie 2021, Asociația Fotbal Club Unirea Constanța a intrat în insolvență. Într-un final, pe 23 aprilie a.c., Tribunalul Constanța a dispus dizolvarea societății și sigilarea bunurilor, invocând datorii în cuantum de 3.655.000 lei şi lipsa fondurilor necesare achitării acestora. Totuși, Vasile Geambazi, proprietarul echipei, s-a opus intrării în insolvență. Acesta a motivat prin faptul că asociația mai are de încasat bani care vor acoperi cheltuielile. Printre creditori se află Federația Română de Fotbal, Metropolitan și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.
Lichidatorul judiciar al Asociației Fotbal Club Unirea Constanța, Eurosmart Filiala Prahova SRL a notificat luni, 29 aprilie a.c., deschiderea procedurii generale de faliment, cu data licitației setată pentru 7 iunie 2024.
Judecătorii au dispus intrarea în faliment și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Magistrații au dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitoarea are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Tribunalul a mai dispus întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Decizia este executorie.
Despre FC Unirea Constanța
Vă amintim că jucătorii echipei Unirea Constanța au fost jucători de la Farul care nu au intrat în proiectul noului Farul. În primul sezon, patronul nu a reușit să plătească jucătorii la timp. Ca urmare, Ianis Zicu și echipa sa managerială au părăsit clubul. Ei au fost urmați de mulți alți jucători, ceea ce a dus la scorul de 0–14, la meciul cu FC Buzău, într-un meci în care pentru Unirea au jucat în mare parte juniori. Președintele echipei a fost Altay Nuredin, nepotul lui Beinur Nuredin. Acesta a asigurat susținerea financiară a clubului. În funcția de antrenor al echipei a fost numit Ianis Zicu, care l-a avut ca secund pe Daniel Florea. Directorul sportiv al noului club a fost George Galamaz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 














