Burlacu verifică sesizările de la Oltina, cum că poliţiştii au pactizat cu hoţii
Burlacu verifică sesizările de la Oltina, cum că poliţiştii au pactizat cu hoţii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOamenii legii, reclamaţi de primarul Chirciu
Oamenii legii, reclamaţi de primarul Chirciu
Continuă cercetările în cazul incendiului de week-end-ul trecut, care a mistuit depozitul de cereale al primarului din Oltina, Gheorghe Chirciu. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, din raportul pompierilor care au acţionat la faţa locului, nu este clar dacă focul a pornit de la o ţigară aruncată la întâmplare sau dacă a fost vorba, aşa cum susţine Chirciu, de o mână criminală. Reamintim că, imediat după incendiu, primarul din Oltina a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, că vinovaţi ar fi hoţii care acţionează pe raza comunei, şi care ar fi dorit astfel să se răzbune întrucât Chirciu plănuia să reclame aşa-zise înţelegeri între infractori şi poliţişti. În cursul zilei de marţi, 18 septembrie, la Oltina s-a deplasat şeful IPJ Constanţa, Valentin Burlacu, pentru a asculta atât ce are de reclamat primarul, dar şi cetăţenii. La întâlnirea organizată de primar a vorbit cel mai mult chiar Gheorghe Chirciu, el acuzând poliţiştii că au "fraternizat" cu hoţii şi că oamenilor le este teamă de ei. "I-am spus domnului Burlacu ce se întâmplă în localitate, cum anumiţi poliţişti arondaţi zonei au relaţii de prietenie cu infractorii. Aici, şefii hoţilor nici nu mai merg la furat, trimit "la pont" pe alţii, mai mărunţi. Îi duc la baltă şi îi pun să adune peştele. Anul trecut, hoţii au furat şi echipamentele de la staţia noastră de pompieri, iar când au fost găsite la unul dintre hoţi acasă, nu a fost întocmit dosar. Cel care pusese un amărât să fure nu a avut dosar de complicitate, fiindcă e prieten cu un poliţist. I-am relatat tot ce se întâmplă aici şefului IPJ", a spus Chirciu. Referitor la cele reclamate de primarul din Oltina, Valentin Burlacu a declarat că urmează să fie făcută o verificare şi că are în analiză varianta detaşării unora dintre poliţişti.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News