REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Bursa Locurilor de Muncă revine în Capitală: peste 8.000 de posturi disponibile pentru candidaţi din toate domeniile

Bursa Locurilor de Muncă revine în Capitală: peste 8.000 de posturi disponibile pentru candidaţi din toate domeniile

Lorena CRISTEA 13 mai 2026 | 00:00 85

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor avea ocazia să discute direct cu angajatorii şi să aplice pe loc pentru mii de posturi disponibile, în cadrul Bursei Locurilor de Muncă organizate marţi de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Evenimentul reuneşte un număr important de companii din diverse domenii de activitate, iar oferta este una variată, adresată atât candidaţilor cu studii superioare, cât şi celor cu experienţă redusă sau fără calificare. Organizatorii estimează o participare ridicată, în contextul în care peste 160 de firme şi-au confirmat deja prezenţa, punând la dispoziţie mai mult de 8.100 de locuri de muncă.

Bursa Locurilor de Munca revine in Capitala: peste 8.000 de posturi disponibile pentru candidati din toate domeniile

Sute de angajatori îşi caută viitori salariaţi la evenimentul organizat de AMOFM Bucureşti

Evenimentul va avea loc la Palatul Naţional al Copiilor, în intervalul orar 08:00 - 13:00.

Potrivit organizatorilor, structura ofertei de angajare în funcţie de nivelul studiilor este următoarea: 271 de posturi pentru persoane cu studii superioare, 491 pentru persoane cu studii medii, 3.832 pentru muncitori calificaţi şi 3.549 pentru muncitori necalificaţi, transmite Agerpres.

Participarea este gratuită pentru candidaţi şi angajatori

Participarea la Bursa Locurilor de Muncă este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi pentru angajatori.

Persoanele interesate vor vor putea interacţiona direct cu reprezentanţii companiilor participante şi vor putea obţine informaţii despre oportunităţile de angajare, condiţiile de muncă şi cerinţele posturilor disponibile.

Prin organizarea acestui eveniment, AMOFM Bucureşti urmăreşte facilitarea accesului pe piaţa muncii, creşterea gradului de ocupare şi sprijinirea integrării profesionale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere