Că tot s-a deschis sezonul de ski! Poliția Română își trimite angajații la Sinaia să se formeze... profesional!
Că tot s-a deschis sezonul de ski! Poliția Română își trimite angajații la Sinaia să se formeze... profesional!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliția Română o ține dintr-un scandal într-altul, iar acum, pentru a-și pregăti mai bine personalul, are în vedere organizarea unui curs privind prevenirea infracțiunilor grave, trimițându-și angajații la Sinaia. Astfel, a lansat o licitație prin intermediul căreia achiziționează servicii de formare profesională în cadrul proiectului PDP 3 (Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților de romi și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc).
Poliția Română își trimite angajații la Sinaia să se formeze... profesional!
Nici bine nu trece un scandal în Poliția Română, că imediat apare altul. De la accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi studenți au murit, continuând cu incidentul în urma căruia un om de afaceri din Sibiu a fost omorât de 3 bărbați, și culminând cu fuga fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, arată faptul că Poliția Română nu se mai poate caracteriza prin „Siguranță și încredere”.
Formarea profesională... la Sinaia
Acum, în încercarea de a-și pregăti mai bine angajații, Poliția Română îi trimite la Sinaia pentru un curs privind prevenirea și investigarea infracțiunilor grave. Poliția Română intenționează să acționeze servicii de formare profesională în cadrul proiectului PDP 3. Achiziția este organizată pe 2 loturi. Se vor organiza 2 sesiuni de formare, de câte 5 zile/ 8 ore/ zi, 29 de participanți/ sesiune. Obiectul achiziției este achiziționarea a două sesiuni de curs „Managementul surselor umane de informații privind prevenirea și investigarea infracțiunilor grave, inclusiv infracțiunile motivate de ură.”
Se vor derula două cursuri, cu titlul Managementul surselor umane de informații privind prevenirea și investigarea infracțiunilor grave, inclusiv infracțiunile motivate de ură. Termenul de prestare a cursurilor: lunile decembrie 2023, ianuarie 2024 și februarie 2024.
Așadar, și polițiștii îngroașă lista celor care își petrec vacanțele, pe banii statului, la munte. Ne aflăm și în plin sezon așa că ce poate fi mai plăcut decât să petreci, gratis, 5 zile la aer curat, departe de viața cotidiană?
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News