Calificări Cupa Mondială 2026: Norvegia nu a avut probleme în Moldova, scor 5-0
Calificări Cupa Mondială 2026: Norvegia nu a avut probleme în Moldova, scor 5-0
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEchipa naţională a Norvegiei a învins sâmbătă, în deplasare, scor 5-0, reprezentativa Moldovei, într-un meci contând pentru grupa I a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.
Meciul de la Chişinău nu a avut istoric. Norvegienii au dominat întâlnirea de la cap la coadă şi au marcat de cinci ori. Ryerson a deschis scorul în minutul 5, apoi Haaland a făcut 2-0 în minutul 23. Aasgaard a dus scorul la 3-0 în minutul 38, iar Sorloth a stabilit scorul pauzei în minutul 43. Donnum a pus ultimul gol pe tabelă, în minutul 69 şi Norvegia s-a impus cu 5-0 în faţa Moldovei, chiar la Chişinău.
Într-un alt meci, contând pentru grupa L a calificărilor europene ale Cupei Mondiale 2026, Muntenegru a întrecut Gibraltarul cu 3-1. Bent a realizat surpriza şi a deschis scorul pentru oaspeţi, în minutul 13. Gazdele au egalat în minutul 22, prin Jovetic, şi au reuşit să se desprindă abia în ultima parte a meciului. Tuci, în minutul 70, şi Marusic, în minutul 73, au marcat golurile care au adus victoria echipei din Muntenegru, 3-1 cu Gibraltar.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













