Călin Georgescu a declarat că va ataca în instanță anularea alegerilor
Călin Georgescu a declarat că va ataca în instanță anularea alegerilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCandidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a declarat vineri seară, în prima sa intervenție după decizia CCR de anulare a alegerilor, că se va adresa ÎCCJ.
„Deja avocații mei au luat în calcul acest aspect. Evident că vom merge la Înalta Curte, asta e clar. Deja acțiunile sunt în curs. Cunoaștem poziția Curții, dacă 9 oameni decid peste 19 milioane, deja este clar că...Toate astea nu mai contează. A fost luată decizia că totul e în ordine și cu două zile înainte ei decid că se anulează”, a declarat Călin Georgescu, la Realitatea PLUS.
„Ca urmare a deciziei CCR, domnul Călin Georgescu dorește să facă următoarele mențiuni în urma discuțiilor cu echipa juridică:
- Decizia CCR este într-adevăr obligatorie, dar în același timp, d.p.d.v. legal, trebuie menționat faptul că nu există nicio sancțiune pentru nepunerea acesteia în aplicare.
Astfel, decizia de a continua votul aparține doar BEC și AEP!
- Dacă BEC și AEP respectă democrația, atunci aceste două instituții pot lăsa democrația și votul să se desfășoare deoarece această decizie a lor nu este sancționabilă d.p.d.v. legal de nicio altă instituție.
- De asemenea, ATENȚIE, hotărârea CCR nu este contestabilă, în schimb, orice hotărâre a BEC sau AEP poate fi atacată de domnul Călin Georgescu la Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect care se va și întâmpla, în numele poporului și al democrației!
În concluzie, cerem membrilor BEC și AEP să facă ceea ce este drept pentru poporul nostru și să nu oprească procesul de votare“, se transmite în comunicat.
Deciziile CCR sunt, de la data publicării, general obligatorii, au efecte pe viitor și nu există cale de atac împotriva acestora, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 















