REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cameră: OUG privind alocarea de fonduri externe nerambursabile pentru desfăşurarea activităţilor didactice, adoptată cu amendamente

Cameră: OUG privind alocarea de fonduri externe nerambursabile pentru desfăşurarea activităţilor didactice, adoptată cu amendamente

Replica API 4 noiembrie 2020 | 00:00 811

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu amendamente, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021, în contextul riscului de infecţie cu noul coronavirus.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 269 de voturi "pentru", scrie Agerpres.

Actul normativ are ca obiect de reglementare alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării activităţilor didactice pentru anul şcolar 2020/2021, în contextul riscului de infecţie cu noul coronavirus, prin achiziţionarea de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, de dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul online, de echipamente de protecţie medicală/dispozitive medicale, dezinfectanţi şi containere mobile sanitare.

"Se aprobă achiziţionarea de către beneficiari, în condiţiile legii, de echipamente din domeniul tehnologiei informaţiei - IT mobile, respectiv tablete/laptopuri pentru uz şcolar cu acces la internet, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediu on-line, în limita a 150.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care contribuţia Uniunii Europene - UE este de 131.250.000 euro, iar contribuţia naţională este de 18.750.000 euro. Finanţarea achiziţiei echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum şi alte echipamente/dispozitive electronice, prevăzute la alin. (1), se acordă prin granturi din fonduri externe nerambursabile, în limita unei valori de 250 euro/tableta, echivalentul în lei la data efectuării achiziţiilor", se arată în proiect.

Potrivit ordonanţei, beneficiarii eligibili ai apelului de proiecte pentru intervenţia destinată achiziţionării de echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţilor didactice în mediul online sunt: unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care desfăşoară activităţi didactice pentru elevi, cu condiţia ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziţie publică, autorităţile publice locale pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza unităţii administrativ-teritoriale care desfăşoară activităţi didactice destinate elevilor, parteneriatul dintre beneficiarii prevăzuţi mai sus, parteneriatele între inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ.

"Cheltuielile care depăşesc echivalentul în lei al contravalorii echipamentelor IT mobile, tablete cu acces la internet, precum şi alte echipamente/dispozitive electronice în valoare de 250 euro sunt considerate cheltuieli neeligibile şi se suportă de către beneficiarii finanţării", mai spune actul normativ.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272