REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Campionul mondial la arte marţiale Cristi Lupu, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată

Campionul mondial la arte marţiale Cristi Lupu, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată

Replica API 21 noiembrie 2014 | 00:00 644

Cristi Lupu, de 32 de ani, care şi-a umflat muşchii la vânzătoarele din Costineşti, a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Mangalia, pe 19 noiembrie, urmând să fie stabilit şi primul termen. Campionul mondial la arte marţiale Cristi Lupu, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată

Reamintim că, pe 14 iulie, Lupu Cristi a mers la un chioşc, ce aparţine de SC Alvorado Impex SRL din Costineşti, din zona BTT, unde i-a “ordonat” vânzătoarei să-i dea un bax cu sticle de bere, dar fără să le plătească. Degeaba a ameninţat-o cu bătaia şi alte cele, că fata nu s-a supus. Nervos peste măsură, Lupu a intrat şi s-a servit singur. A doua seară, pe 15 iulie, “povestea” s-a repetat. Lupu a vizitat din nou chioşcul, cerând bere. Numai că, de data aceasta, la faţa locului se afla şi patronul unităţii comerciale, care a şi depus plângere la Poliţie. Trezindu-se că este cercetat penal, luptătorul Cristi s-a hotărât să-şi facă dreptate. A mers la chioşc şi a ameninţat-o pe vânzătoare cu bătaia dacă nu-şi retrage plângerea. Tânăra a mers la Poliţie, dar nu pentru a-şi schimba declaraţiile, ci pentru a spune de ameninţări. Totodată, menţionăm că Lupu a fost implicat într-un scandal prin 2007 şi la acea dată se pare că ar fi doborât mai mulţi oameni fără să clipească, după care a fost angajat ca şi bodyguard de către omul de afaceri George Frasin. A început să facă antrenamente de Wu Shu, participând ulterior la Campionatul Mondial de arte marţiale din Italia, unde a şi câştigat. Vorbim despre Cristi Lupu, care acum îşi umflă muşchii prin staţiune, tâlhărind vânzătoare. Însă, el a mai fost implicat într-un scandal, în Costineşti, şi în 2010.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere