Canada: Justin Trudeau refuză 'să dezbată' locul monarhiei
Canada: Justin Trudeau refuză 'să dezbată' locul monarhiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul canadian, Justin Trudeau, a refuzat duminică să redeschidă dezbaterea constituţională privind locul monarhiei britanice, al cărei suveran este automat şeful statului Canada, scrie AFP.
Justin Trudeau
"Pentru mine, nu este o prioritate. Nici măcar nu este ceva ce intenţionez să dezbat'" a declarat şeful guvernului canadian într-un interviu acordat Radio-Canada la Londra, în ajunul funeraliilor reginei Elisabeta a II-a.
"A face o schimbare atât de profundă într-un sistem care este printre cele mai bune, cel mai stabil din lume, pentru mine, acum, nu este o idee bună", a subliniat Justin Trudeau, evocând "un moment complex şi complicat".
Fostă colonie britanică devenită independentă în 1867, Canada este o monarhie constituţională cu suveranul Regatului Unit ca şef de stat. Prin urmare, în prezent Charles al III-lea este oficial "regele Canadei", citează Agerpres.
Odată cu decesul Elisabetei a II-a, dezbaterea asupra locului monarhiei a fost relansată. Potrivit unui sondaj Ipsos realizat pentru Global News, 58% dintre canadieni doresc un referendum legat de actualul statut al ţării.
Este o creştere de cinci puncte într-un an, potrivit acestui sondaj publicat vineri care mai relevă că doar 44% dintre canadieni spun că au o opinie favorabilă despre Charles al III-lea.
În parlamentul federal, separatiştii din Quebec au cerut recent ruperea legăturilor cu Coroana britanică, în timp ce opoziţia de stânga a NPD, fără a o face o prioritate, doreşte abolirea monarhiei.
Pentru Justin Trudeau, însă, monarhia constituţională oferă "o stabilitate remarcabilă" pentru vremurile noastre. "Este un sistem care funcţionează, într-o eră în care vedem că instituţiile noastre democratice şi democraţiile noastre din întreaga lume se prăbuşesc puţin", a premierul canadian care a discutat sâmbătă cu regele Charles al III-lea.
"Am trăit prin dezbateri constituţionale. Schimbarea sistemului nostru de guvernare, în orice moment, este dificilă", a subliniat premierul canadian, făcând aluzie în special la cele două referendumuri privind independenţa Quebecului (1980 şi 1995).
El însuşi fiul unui prim-ministru canadian, Justin Trudeau a întâlnit-o de mai multe ori pe regina Elisabeta a II-a încă din copilărie. După decesul ei, el a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că suverana "a fost una din persoanele sale preferate din lume" şi că sfaturile ei îi "vor lipsi enorm".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









