REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Cancelarul Scholz găzduieşte summitul Procesului Berlin cu Balcanii de Vest

Cancelarul Scholz găzduieşte summitul Procesului Berlin cu Balcanii de Vest

Deria ISLEAM 15 octombrie 2024 | 00:00 333

Cancelarul german Olaf Scholz urmează să îi întâmpine luni pe liderii celor şase state din Balcanii de Vest la un summit aniversar al Procesului Berlin, destinat strângerii legăturilor acestor ţări cu Uniunea Europeană, informează dpa.

Cancelarul Scholz gazduieste summitul Procesului Berlin cu Balcanii de Vest

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezentanţi din nouă state ale UE - Austria, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Slovenia - şi organizaţii internaţionale participă la reuniunea la nivel înalt din capitala Germaniei.

Procesul Berlin a fost înfiinţat în 2014 ca o platformă pentru creşterea cooperării regionale şi aducerea treptată a celor şase ţări din Balcanii de Vest, Serbia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru şi Macedonia de Nord mai aproape de UE.

Dintre cele şase state, numai Kosovo nu este candidat oficial la aderarea la UE.

La reuniunea de la Berlin urmează să fie semnate un plan de acţiune pentru o piaţă regională comună şi un nou acord de mobilitate, ce include accesul la învăţământul superior.

Uniunea Europeană nu a mai admis noi membri după aderarea Croaţiei, în 2013. Oficiali ai UE consideră însă că războiul din Ucraina şi alte preocupări geopolitice evidenţiază importanţa parteneriatului strategic dintre UE şi Balcani, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere