REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Când elevii sunt uitați de autorități, își fac singuri dreptate!

Când elevii sunt uitați de autorități, își fac singuri dreptate!

Replica API 4 mai 2020 | 22:06 1196

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), dar şi din alte zone din ţară, vor depune o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a face dreptate elevilor fără acces la internet, privați de Ministerul Educației de dreptul constituțional la învățătură.

Luni, 3 mai a.c., asociațiile de elevi din țară vor depune o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ținând cont de situația cu care elevii din mediile dezavantajate se confruntă în perioada suspendării cursurilor din cauza COVID-19. Reprezentanții elevilor consideră că instituirea obligativității participării la orele de curs desfășurate în mediul online, ținând cont doar de elevii ce dețin un dispozitiv ce se poate conecta la internet, este o dovadă clară a interesului scăzut pe care autoritățile îl acordă problemelor din mediile dezavantajate în care se află sute de mii de elevi. Asociațiile de elevi din țară au propus întocmirea unei evidențe a numărului de elevi fără acces la internet și demararea unei achiziții directe de dispozitive conectate la internet, astfel încât toți elevii să aibă acces egal la învățătură în această perioadă, dar Ministerul Educației și Cercetării uită de cei care au nevoie de cel mai mult sprijin. Elevii au ales să își facă singuri dreptate, autoritățile trebuie să își asume faptul că au privat elevii de dreptul la educație!

Am pasat responsabilitatea de la unii la alții

“Am tot pasat responsabilitatea de la unii la alții și ne-am trezit în situația în care la aproape două luni de la debutul crizei, nu avem nicio statistică și nici asigurate dispozitive pentru toți elevii. Cei din mediile dezavantajate erau oricum în situații dificile, dar această perioadă a arătat exact cât de mari sunt diferențele dintre noi. Dreptul la educație să fie asigurat de părinți? Ce au făcut autoritățile în tot acest timp și ce au de gând să facă pentru a asigura cele necesare în toamnă așa cum au promis? Sute de mii de elevi au fost lăsați deoparte și autoritățile îi ignoră în continuare.” - Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC

“Fiind elev de clasa a XII-a, nu pot accepta faptul că starea materială a unui alt elev care urmează să dea examenul de bacalaureat ori Evaluarea Națională influențează modul în care acesta se poate pregăti. Din start, acesta pleacă cu un dezavantaj doar din cauza faptului că Ministerul Educației și Cercetării nu este capabil să ia măsuri utile pentru a asigura accesul la educație tuturor elevilor din România. Aștept ziua în care România își va pune în valoare toți elevii, fără discriminare, iar Ministerul Educației va asigura din resurse proprii accesul la educație și nu va apela, cum o face de fiecare dată, la ONG-uri și firme. Nu spun faptul că spiritul civic nu este un lucru îmbucurător pentru noi și implicit pentru elevii cu o stare materială instabilă, dar, trebuie să punem în valoare faptul că educația din România ar trebui să fie gratuită pentru toată lumea, lucru garantat de stat, nicidecum din buzunarele proprii.” - Nicolae Alexandru Rădulescu, președinte AEBI

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Niste mici cacaciosi...
4
1
noi avem numai drepturi
1
1
Mai copilasi, in tara asta voi vreti numai drepturi dar de obligatii nu ati auzit. Nu trebuie sa vi se dea nimic cum nici noi nu am primit nimic de la stat pe timpul nostru.
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272