REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Când intră banii pentru luna octombrie pe cardurile sociale

Când intră banii pentru luna octombrie pe cardurile sociale

A.F. 12 octombrie 2024 | 21:52 982

În cadrul programului social „Sprijin pentru România”, cardurile sociale destinate persoanelor vulnerabile vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei începând cu data de 15 octombrie. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a confirmat că peste 2,6 milioane de români vor beneficia de acest sprijin destinat achiziționării de alimente esențiale.

Cand intra banii pentru luna octombrie pe cardurile sociale

Acest program a început în 2023, cardurile fiind încărcate anul acesta în lunile februarie, aprilie, iunie și august. După tranșa din octombrie, ultima încărcare din acest an va avea loc în decembrie. Valoarea totală acordată fiecărei persoane în 2024 este de 1.500 de lei, distribuită în șase tranșe de câte 250 de lei, acordate o dată la două luni.

Programul va continua până în 2027, oferind sprijin material pentru cei care se află în situații economice dificile. De asemenea, beneficiarii sunt sfătuiți să păstreze cardurile chiar și după finalizarea programului, în eventualitatea unei reluări ulterioare a acestuia.

Acest ajutor financiar are un rol esențial în susținerea celor mai vulnerabile categorii sociale, asigurând accesul la alimente și bunuri de bază într-o perioadă de dificultăți economice, scrie realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vrei un sentiment complet nou în sex? Atunci ar trebui să încerci chestia asta.!----> use.my/erexo
0
0