REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Când vor fi interzise centralele de apartament în România?

Când vor fi interzise centralele de apartament în România?

Virgil STOIAN 15 mai 2023 | 00:00 4182

​Interzicerea centralelor de apartament pe gaz rămâne pe agenda publică. Noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, promite că va face „o analiză serioasă” pe acest subiect.

Cand vor fi interzise centralele de apartament in Romania?

Discuția e veche de câțiva ani, iar în vara anului trecut, fostul ministru Tanczos Barna, anunțase că o hotărâre de guvern în acest sens a intrat pe circuitul de avizare, noile reguli vizând interzicerea de centrale individuale în cazul imobilelor noi. Până acum însă nu s-a luat nicio decizie.

„Încă nu am luat o decizie privind termenul la care aceste centrale vor dispărea, însă pe termen lung eu sunt convins că în România şi în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puţine astfel de centrale. Nu vreau să dau acum un termen, pentru că va trebui să fac o analiză foarte serioasă în legătură cu acest subiect, dar vă promit că, în foarte scurt timp, vom prezenta opinia mea şi a ministerului până la urmă şi despre centralele de apartament”, a declarat miercuri noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, citat de Agerpres.

De ce ar trebui interzise centralele de apartament pe gaz?

Uniunea Europeană își propune renunțarea la centrale pe gaz cât mai curând posibil.

Propunerile REPowerEU încurajează statele membre să elimine treptat centralele pe combustibili fosili din clădiri, să înăsprească cerințele naționale pentru înlocuirea centralelor de aparmanet și să limiteze după anul 2029 pentru introducerea pe piață de centrale pe gaze. De asemenea, REPowerEU încurajează statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și noi. Deși există astfel de intenții la nivelu UE, nu există încă o legislație a UE care să impună astfel de interdicții, potrivit unei analize a președintelui Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, opt țări europene au început deja procesul de interzicere a utilizării centralelor pe gaz în clădiri:

    1. Danemarca – a interzis din 2013 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale. A stabilit ca până în anul 2028 jumătate din imobile să fie racordate la rețeaua de încălzire centrală
    2. Norvegia – a interzis din 2017 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale
    3. Olanda – a interzis din 2018 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale
    4. Franța - datorită introducerii limitelor de emisii de CO2 a instalațiilor de încălzire a noilor imobile, de facto a interzis din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere
    5. Austria – impune din anul 2024 interzicerea reparării vechilor centrale termice și montarea de noi centrale termice
    6. Germania – impune din anul 2024 obligația ca 64% din energia folosită pentru noi sisteme de încălzire să fie din energie regenerabilă, defacto interzice din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere
    7. Marea Britanie – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe gaz și produse petroliere în imobilele noi
    8. Belgia - interzice din anul 2025 montarea de centrale pe combustibili fosili în imobilele noi.

Câte centrale termice pe gaz sunt în România

Potrivit unui document al Ministerului Energiei, România are în prezent un total de circa 8,5 mil locuințe, din care sunt locuite aproximativ 7,5 milioane. Dintre acestea, cca. 4,2 milioane sunt locuințe individuale, iar circa 2,7 milioane de locuințe sunt apartamente amplasate în blocuri de locuit (condominiu).

Din totalul locuințelor, numai circa 1,2 milioane sunt racordate la sitemel centralizate (cca. 600.000 de apartamente doar în București). O treime din locuințele României (aproape 2,5 milioane) se încălzesc direct cu gaz natural, folosind centrale de apartament, dar și sobe cu randamente extrem de scăzute (cel puțin 250.000 de locuințe).

Aproximativ 3,5 mil. locuințe (marea majoritate în mediul rural) folosesc combustibil solid – majoritatea lemne, dar și cărbune – arse în sobe cu randament foarte scăzut. Restul locuințelor sunt încălzite cu combustibili lichizi (păcură, motorină sau GPL) sau energie electrică. Peste jumătate dintre locuințele din România sunt încălzite parțial în timpul iernii, potrivit hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cred CA nici unul din UE care susține asta ceva nu este întreg la minte.De politicieni noștri ce sa mai zic.Uniunea europeana vrea sa devina zero emisii da carbon,pe spinarea oamenilor,în timp ce în toată Asia nu poate respira.Americanii au autoturisme ce consuma cât un camion,asta în timp ce uniunea europeană visează se ne încălzim cu aer comprimat.
0
0
Ai dracu jegoși! Nu mai avem voie cu mașini cu motoare cu combustie internă,trebuie să mîncăm “carcalaci”,centrale termice pe gaze nu,ce urmează,cîte numere să îi trag nevestei pe an? Am scăpat de dracu(Ceaușescu) și am dat de tasu(UE)
2
0
dar de ce nu spuneti concret, aceste 8 tari ce folosesc in locul centralelor? al patrulea reich- ue m ue ne interzice dar nu ne spune de vreun substituent.
5
1
Cu aragazurile ce facem ? Dar cu mașinile pe GPL ? Știți cât costă o centrală electrică de apartament + prețul curentului ? Pentru r*mâni e sinucidere curată. Cei din Occident își permit, au salarii și pensii mari. La noi ce salarii și pensii au r*mânii când sunt conduși de ciofflingarii Ciucă, Budigăi și Ciolacu ? De fapt nu cei trei sunt vinovați, vinovați sunt cei care îi votează, adică prosttimea acestei țări.
5
1
Cred ca uniunea asta europeana este condusa de cei care ar fi trebuit sa fie avortati . Despre politicieni din Romania , nu ma nici o parere buna . Daca in uniunea europeana doar propun , idioti nostri cu doctorate se grabesc sa faca legi . Sa iasa jigodiile astea de politicieni sa ne spuna care ar fi alternativa la centralele pe gaz , si daca costurile sunt cel putin egale sau mai mici .
6
2
Consumul de energie pentru incalzirea unui apartament prin radet este mai mare decat consumul de energie pentru incalzirea acelui apartament folosint centrala proprie. Pierderile in cazul radet sunt imense. Jumatate din apartamentelevdin cta sunt racordate la gaz, lucru care replica nu il spune. De ce directorul radet nu este conectat la radet si este conectat la gaz daca radetul este atat de bun ? Primarul este conectat la sistemul centralizat de caldura sau nu ? Radetul este bun pt altii dar nu pt ei.
15
2
Și de ce se mai fac rețele de gaze ? De ce se mai investesc miliarde de € in Marea Neagră și in conducte ? Trăim intr-o lume haotica fără nici o logica
20
2
traiasca partidul comunist al UE
18
1
Încălzirea prin gazele din fasole E bio
8
3
nu moare RADETU cand vor cainii.
11
10