REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la prezidenţiale este Iohannis. Ce rol va avea Predoiu

Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la prezidenţiale este Iohannis. Ce rol va avea Predoiu

Replica API 12 august 2014 | 00:00 151

S-au decis

S-au decis

Conducerile PNL şi PDL s-au reunit, luni, pentru a desemna oficial candidatul comun la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Potrivit protocolului, candidatul Alianţei Creştin-Liberale este desemnat în urma unor cercetări sociologice la propunerea forurilor de conducere ale celor două partide, respectiv de Delegaţia Permanentă a PNL şi de Biroul Permanent Naţional al PDL. Reprezentanţii celor două partide au adoptat legea tăcerii în privinţa candidatului şi s-au mobilizat pentru şedinţa Biroului Politic Naţional comasat PNL-PDL, precizând că vor face anunţul oficial la ora 14:00. Încă înainte de anunţ, sursele noastre ne-au declarat cine va fi candidatul şi, sub protecţia anonimatului, au menţionat numele lui Klaus Iohannis, desemnat candidat al celor două partide, pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie Potrivit surselor din PDL, sondajele, ştiute încă de aseară, arată următoarele cifre: Victor Ponta - 53%, Klaus Iohannis - 48% şi Cătălin Predoiu - aprox. 35%. "Vă mulţumesc pentru desemnare, mă simt onorat", a fost cea dintâi reacţie a lui Iohannis. Învins în cursa cu colegul liberal, Cătălin Predoiu va fi propunerea Alianţei pentru funcţia de prim-ministru, în eventualitatea în care ACL va câştiga alegerile prezidenţiale, din 2 noiembrie. "Este anunţat drept candidat pentru funcţia de prim-ministru. Merge în tandem!", a precizat prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, pentru "Replica", stăpână pe situaţie, însă cu o părere împărtăşită cu jumătate de gură de liberali, precum prim-vicepreşedintele PNL Constanţa, deputatul Victor Manea. "Domnul Predoiu e membru marcant al PD, încă şi membru marcant al PNL viitor. Va avea o carieră politică în continuare, în aşa fel încât să nu îi fie în vreun fel rău. Nu pot să confirm eu ce nu confirmă alţii, dar, probabil, va avea o poziţie importantă în viitorul Guvern, fie prim-ministru, fie altă poziţie. Domnia sa ştie ce îşi doreşte şi la nivelul Biroului Naţional se va stabili treaba asta. Nu există un protocol în care se spune că dacă Iohannis este preşedinte, Predoiu e prim-ministru", a declarat Manea, pentru "Replica".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272