Candidează Zanfir Iorguş la Primăria Mangalia?
Candidează Zanfir Iorguş la Primăria Mangalia?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUmblă vorba prin târg că fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş, se gândeşte să revină la conducerea urbei, luând în calcul să intre în cursa pentru alegerile locale. Contactat pentru a infirma sau pentru a confirma bârfele, fostul edil a precizat că nu-l interesează subiectul şi nu poate discuta. Este puţin probabil ca Iorgus să candideze, în contextual în care, în prezent, are calitatea de inculpat într-un dosar instrumentat de Curtea de Apel Constanţa, pentru infracţiuni de corpuţie. Pe fond, a fost condamnat pe fond la 3 ani cu suspendare, având interdicţia de a candida pentru o funcţie publică pe toată durata executării pedepsei. Ce-i drept, decizia se pune în aplicare de la data rămânerii definitive a soluţiei.
Zanfir Iorguş a fost primar al municipiului între 1996 şi 2008. El a câştigat primul mandat de primar din partea PNŢCD. În 2003, s-a înscris în PSD. În 2008 a candidat pentru un nou mandat la Primăria Mangalia, dar din partea PDL, fiind învins de candidatul PSD Mihai Claudiu Tusac. În toamna lui 2008, Iorguş a devenit deputat din partea PDL. În 2012, Iorguş avea să candideze din nou la Primăria Mangalia, dar şi pentru un nou mandat de deputat, pierzând însă ambele alegeri. Şi în 2016 a candidat, pierzând în faţa actualului edil Cristian Radu.
Cel care şi-a anunţat, oficial, candidature este fostul consilier local Menabit Ozghiun, fost membru PSD, exclus în august 2019.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News