REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
11.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Cântăreaţa Thalia, recompensată de compania americană de dans Ballet Hispanico

Cântăreaţa Thalia, recompensată de compania americană de dans Ballet Hispanico

Replica API 20 aprilie 2022 | 00:00 315

Compania americană de dans Ballet Hispánico o va recompensa pe cântăreaţa şi actriţa de origine mexicană Thalia cu premiul Nuestra Inspiración, care îi va fi înmânat cu prilejul unei gale anuale ce va avea loc pe 16 mai la New York, a informat luni această instituţie, citată de EFE și Agerpres.

Thalia

Sursa foto: Thalia/Facebook

Populara artistă va primi acest premiu pentru "întruchiparea valorilor companiei Ballet Hispánico, prin apărarea sa neobosită a cauzelor umanitare şi susţinerea emancipării artiştilor latino din întreaga lume", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Potrivit companiei de dans, tema galei sale anuale din 2022 va fi "Noche Tropicana", în semn de recunoaştere faţă de legendarul cabaret Tropicana şi emblematicul său spectacol muzical cubanez din anii '40 şi '50.

"Suntem emoţionaţi să ne reunim fizic anul acesta cu ocazia Noche Tropicana, pentru a încheia celebrările prilejuite de cea de-a 50-a aniversare a noastră şi pentru a ne îndrepta privirile spre un nou şi emoţionant viitor", a anunţat directorul artistic şi consilierul delegat al Ballet Hispanico, cubanezul Eduardo Vilaro.

"Prin intermediul acestui eveniment şi prin sprijinul generos al atâtor persoane, putem să ne extindem eforturile pentru a da glas artiştilor şi să ne unim comunităţile pentru a celebra şi a explora culturile latino", a declarat Eduardo Vilaro, care este totodată balerin, coregraf şi cea de-a doua persoană ce conduce compania după înfiinţarea ei în 1970 de Tina Ramírez.

Din acel an, Ballet Hispanico a devenit un refugiu pentru tinerii şi familiile latino care căutau un cămin artistic şi un sanctuar cultural, a reamintit Eduardo Vilaro, care conduce instituţia din anul 2009. "Timp de 50 de ani, Ballet Hispanico a oferit un loc de onoare celor excluşi, ignoraţi sau oprimaţi", a subliniat Eduardo Vilaró în acelaşi comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272