REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Cantautorul canadian Gordon Lightfoot a murit la vârsta de 84 de ani

Cantautorul canadian Gordon Lightfoot a murit la vârsta de 84 de ani

A.F. 4 mai 2023 | 00:00 184

Muzicianul canadian Gordon Lightfoot, cantautor prolific cunoscut pentru hituri folk-pop precum ''If You Could Read My Mind'' şi ''The Wreck of the Edmund Fitzgerald'', a murit luni într-un spital din Toronto, la vârsta de 84 de ani, potrivit Reuters.

Cantautorul canadian Gordon Lightfoot a murit la varsta de 84 de ani

Cântăreţul a murit din cauze naturale, a precizat familia acestuia într-un comunicat dat publicităţii de agentul de presă al artistului, Victoria Lord.

Cunoscut pentru versurile evocatoare şi compoziţiile sale melodice, Gordon Lightfoot a fost nominalizat de cinci ori la premiile Grammy şi a câştigat 17 premii Juno, distincţii acordate de industria muzicală din Canada.

Gordon Lightfoot a atins apogeul popularităţii în anii 1970 cu melodii din albume precum ''Sundown'', ''Summertime Dream'' şi ''Dream Street Rose'', construite pe rădăcinile folk ale cântăreţului, dar care au evoluat spre rock şi pop.

Turneele numeroase i-au adus foarte mulţi fani în Canada şi Statele Unite.

Catalogul compoziţiilor semnate de Lightfoot depăşeşte 200 de melodii, iar unele dintre acestea au fost preluate de artişti precum Bob Dylan, Elvis Presley, Judy Collins, Barbra Streisand, Glen Campbell şi Richie Havens. ''For Lovin' Me'' şi ''Early Morning Rain'' au devenit hituri ale trioului folk Peter, Paul & Mary.

Lightfoot s-a lansat pe scena muzicală folk la mijlocul anilor 1960 cu melodii precum ''Canadian Railroad Trilogy'' şi ''Pussywillows, Cat-Tails''.

În anii 1970, a trecut la chitara electrică şi a compus balade precum ''Beautiful'' şi ''I'm Not Supposed to Care''.

Balada ''The Wreck of the Edmund Fitzgerald'', compusă în 1976 şi care spune povestea celor 29 de marinari care s-au înecat după ce vasul lor s-a scufundat în Lake Superior în timpul unei furtuni, rămâne una dintre cele mai îndrăgite melodii din repertoriul cantautorului canadian.

A urcat pe primele locuri în topurile muzicale cu piese precum nostalgicul single ''Carefree Highway'', din 1974, şi balada ''If You Could Read My Mind'', din 1971, primul său hit major internaţional, despre destrămarea unei căsătorii.

Alte două hituri importante din anii 1970, ''Sundown'' şi ''Rainy Day People'', sunt inspirate, se pare, de povestea sa de dragoste cu cântăreaţa backing vocals Cathy Smith.

Cathy Smith, care a murit în 2020, a ispăşit o condamnare la închisoare după ce i-a injectat actorului John Belushi o doză fatală de heroină şi cocaină în 1982.

Cantautorul a supravieţuit unei crize majore de sănătate la vârsta de 63 de ani, în 2002, când a leşinat din cauza unei dureri severe la stomac înaintea unui concert programat în oraşul său natal, Orilla, din provincia Ontario, şi a fost operat de urgenţă din cauza unei hemoragii abdominale cauzate de o ruptură de aortă.

În perioada problemelor medicale ale artistului, cântăreţul country canadian Ian Tyson a spus că Gordon Lightfoot este o comoară naţională.

''Nu cred că altcineva înainte sau după a avut sau va mai avea acelaşi impact asupra culturii canadiene, prin intermediul muzicii populare şi a muzicii folk, pe care l-a avut Gordon Lightfoot'', a declarat atunci Ian Tyson pentru Reuters, citeayă Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468