REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
17.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Cântecul ''Old Town Road'' a doborât recordul de longevitate în fruntea topului Billboard

Cântecul ''Old Town Road'' a doborât recordul de longevitate în fruntea topului Billboard

Replica API 31 iulie 2019 | 00:00 289

Lil Nas X

Cântecul "Old Town Road", interpretat de rapperul Lil Nas X, a stabilit în mod oficial un nou record de longevitate în fruntea vânzărilor de discuri din Statele Unite, cu 17 săptămâni petrecute pe prima poziţie în acest clasament, au anunţat luni reprezentanţii revistei Billboard, citaţi de AFP.

Piesa rapperului Lil Nas X, o colaborare cu starul country Billy Ray Cyrus, a detronat cântecul "One Sweet Day" al cântăreţei Mariah Carey, lansat în 1995, şi single-ul "Despacito", lansat de Luis Fonsi, Daddy Yankee şi Justin Bieber în 2017, care petrecuseră fiecare 16 săptămâni consecutive în fruntea topului Billboard.

Noua performanţă reprezintă o veste uluitoare pentru Montero Hill, numele real al rapperului Lil Nas X, care, în urmă cu mai puţin de un an locuia cu sora lui, nu avea un loc de muncă şi tocmai renunţase la studii. În prezent, artistul american este deja milionar în dolari, la vârsta de doar 20 de ani.

El a compus "Old Town Road" pe baza unei partituri ritmate, cumpărate cu 30 de dolari de la un muzician care locuieşte în Olanda.

"Sora mea mi-a spus că nu mai aveam prea mult timp la dispoziţie înainte de a trebui să părăsesc locuinţa", a dezvăluit rapperul într-un mesaj publicat luni pe Instagram. "Eram atât de bulversat, încât m-am servit de acel sentiment ca o motivaţie pentru a compune acel single", a adăugat el.

Rezultatul, un single ce combină stilul banjo cu sunete puternice de bas, se prezintă ca o piesă rap cu accente country.

Însă Billboard a refuzat să îl includă în clasamentul categoriei "country", deoarece "nu reunea suficiente elemente ale stilului country de astăzi".

La câteva zile după decizia editorilor de la Billboard, Lil Nas X a lansat un remix al piesei originale, avându-l ca invitat pe starul country Billy Ray Cyrus, tatăl cântăreţei pop Miley Cyrus.

În pofida legitimităţii lui Billy Cyrus, de două ori nominalizat la premiile Grammy în categorii dedicate muzicii country, acel remix a avut parte de acelaşi tratament ca single-ul original, nefiind inclus de Billboard în clasamentul country.

Cântecul a ocolit acest obstacol şi a reuşit să se impună în fruntea vânzărilor generale de discuri (ce cuprind toate stilurile), ocupând primul loc fără întrerupere începând cu săptămâna ce a debutat pe 4 aprilie.

Lil Nas X a lansat mai multe remixuri ale piesei sale, iar vânzările acestora sunt compatibile cu un total unic, fapt ce a contribuit la longevitatea single-ului în fruntea topului Billboard.

Billboard include ascultările online, streamingul, pentru stabilirea clasamentelor sale. Această metodă de contabilizare favorizează foarte mult muzica rap, un gen muzical deosebit de ascultat de către tineri.

Totalul ascultărilor oficiale online ale piesei "Old Town Road" numără aproape 1 miliard de difuzări pe Spotify.

În săptămâna care a debutat pe 11 aprilie, Lil Nas X a pulverizat recordul ascultărilor online în primele şapte zile după lansare, cu 143 de milioane de streaming-uri, cu aproape 27 de milioane mai multe decât precedentul deţinător al acelui record, rapperul canadian Drake (116,2 milioane de ascultări în streaming ale piesei "In My Feelings").

"17 este noul meu număr preferat!", a scris pe Twitter, luni, Billy Ray Cyrus, care a ajuns astfel pentru prima dată pe locul întâi în topul Billboard la vârsta de 57 de ani, după o carieră de peste trei decenii.

Lil Nas X a sedus publicul american şi prin personalitatea lui jovială, plină de umor, dar şi prin faptul că nu a ezitat să adopte articole vestimentare folosite în mod tradiţional de interpreţi country şi de cowboys - haină cu franjuri, cizme, pălărie cu boruri largi - inclusiv în videoclipul oficial al piesei "Old Town Road".

După ce a reuşit astfel "un mariaj" foarte rar între rap şi country, tânărul artist a bulversat încă o dată universul muzicii hip-hop la începutul lunii iulie, după ce a anunţat că este homosexual.

Deşi anumite personalităţi feminine din industria rap şi-au anunţat public homosexualitatea, în special cântăreaţa Young M.A., niciun rapper de sex masculin şi de prim rang nu fîcuse până atunci un astfel de anunţ, într-un mediu profesional care, deşi mai puţin macho decât în trecut, rămâne adeseori ataşat codurilor tradiţionale ale masculinităţii.

"Într-un singur an, acest cântec mi-a schimbat viaţa şi modul de a vedea lumea", a scris Lil Nas X pe Instagram. "Mulţumesc tuturor care au participat la această aventură şi, aşa cum am mai spus-o deja, acesta este abia începutul!", a adăugat artistul în acelaşi mesaj. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272