Capatana are de recuperat 4 milioane de euro de la Casa de Sanatate
Capatana are de recuperat 4 milioane de euro de la Casa de Sanatate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIn instanta
In instanta
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Constanţa, condus de managerul Dănuţ Căpăţână, a ajuns să se judece cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care, din varii motive, a omis să achite până în prezent contravaloarea serviciilor medicale prestate în ultimii ani peste valoarea contractului. Din câte se pare, serviciile prestate de medicii Spitalului Judeţean au fost recunoscute de reprezentanţii CJAS, numai că până în prezent nu s-a dorit decontarea lor. Oficialii celei mai mari unităţi sanitare din judeţ susţin că de la CJAS au de primit 4 milioane euro. Tot ei mai spun că, pentru recuperarea sumelor uriaşe, a fost iniţiat un proces încă din 2008, numai că dosarul "a zăcut prin sertarele unor funcţionari rău intenţionaţi", aşa că în prezent s-au reluat toate procedurile, iar în luna ianuarie 2011 va avea loc un nou termen în proces.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News