REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Captură uriașă la frontiera cu Serbia: peste 150.000 de țigarete ascunse într-o remorcă cu perete dublu

Captură uriașă la frontiera cu Serbia: peste 150.000 de țigarete ascunse într-o remorcă cu perete dublu

Marius Cristian NITU 1 octombrie 2025 | 11:45 440

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere Valcani, împreună cu vameșii, au descoperit peste 7.800 de pachete de țigări de contrabandă, disimulate într-un compartiment special amenajat al unei remorci. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, a fost confiscată, iar șoferul – un cetățean sârb de 46 de ani – a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Captura uriasa la frontiera cu Serbia: peste 150.000 de tigarete ascunse intr-o remorca cu perete dublu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valcani, împreună cu lucrătorii vamali au descoperit într-un locaș special amenajat în remorca unui mijloc de transport, peste 7800 pachete de țigări ascunse și nedeclarate.

În data de 30.09.2025, în Punctul de Trecere a Frontierei Valcani - ITPF Timișoara, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 46 ani, șofer al unui ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Serbia și o remorcă înmatriculată în Austria.

Captura uriasa la frontiera cu Serbia: peste 150.000 de tigarete ascunse intr-o remorca cu perete dublu

Cu ocazia controlului fizic efectuat asupra ansamblului rutier au fost descoperite 7.850 pachete de țigări, ascunse și nedeclarate, disimulate într-un perete dublu special amenajat în interiorul remorcii.

În urma inventarierii au rezultat 7850 de pachete cu țigări (157.000 țigarete), diferite mărci.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Captura uriasa la frontiera cu Serbia: peste 150.000 de tigarete ascunse intr-o remorca cu perete dublu

Bunurile accizabile, în valoare de peste 203.000 de lei și de proveniență extra comunitară, au fost ridicate în vederea confiscării, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare până la definitivarea cercetărilor.     

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a cetăţeanului sârb, urmând ca în cursul zilei de 01.10.2025 să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere