REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Care a fost cea mai importantă descoperire științifică în anul 2024: Medicamentul care poate salva milioane de vieți

Care a fost cea mai importantă descoperire științifică în anul 2024: Medicamentul care poate salva milioane de vieți

A.F. 3 ianuarie 2025 | 00:00 210

Dezvoltarea medicamentului Lenacapavir, care previne infectarea cu HIV, este cea mai importantă descoperire ştiinţifică din 2024, a anunţat joi un juriu din cadrul revistei Science care desemnează ''Descoperirea anului'', potrivit DPA.

Care a fost cea mai importanta descoperire stiintifica in anul 2024: Medicamentul care poate salva milioane de vieti

Potrivit programului UNAIDS (Programul Comun al Naţiunilor Unite privind HIV şi SIDA), circa 40 de milioane de persoane la nivel global sunt infectate cu virusul HIV, majoritatea în Africa Subsahariană.

Potrivit studiilor clinice, o injecţie cu Lenacapavir administrată la şase luni protejează eficient împotriva infecţiei cu acest virus. În schimb, medicamentele existente care se folosesc pentru profilaxia pre-expunere HIV (PrEP), cum ar fi Truvada, sunt sub formă de pastile şi trebuie administrate zilnic.

Dezvoltarea acestui medicament reprezintă un progres în domeniul prevenţiei HIV similar dezvoltării primelor medicamente antiretrovirale, a declarat redactorul-şef al revistei Science, Holden Thorp.

''Durata de şase luni a Lenacapavir aduce o mare îmbunătăţire, oferind o modalitate nouă şi mai bună de a oferi profilaxie unui număr mai mare de persoane din lume'', a subliniat Thorp.

Experţii subliniază că este mult mai convenabilă administrarea unei injecţii de două ori pe an decât să trebuiască să-ţi aminteşti să iei o tabletă în fiecare zi. Există şi riscul - în special în unele ţări sever afectate - de a fi etichetat ca presupus seropozitiv dacă iei zilnic o tabletă.

Producătorul tratamentului, compania Gilead, doreşte să solicite aprobarea acestui medicament ca protecţie împotriva HIV în ţări din lumea întreagă şi depune eforturi pentru a aproviziona ţările sărace. Medicamentul va fi oferit persoanelor care se confruntă cu un risc ridicat de infectare cu HIV.

În Uniunea Europeană, Lenacapavir este aprobat ca tratament antiviral pentru anumiţi pacienţi care sunt deja infectaţi. Nu este clar dacă va fi disponibil în Uniunea Europeană ca măsură preventivă, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere