REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cargill şi TTS investesc 15 milioane euro în Port

Cargill şi TTS investesc 15 milioane euro în Port

Replica API 25 iulie 2013 | 00:00 220

Cargill şi Transport Trade Services (TTS) vor investi 15 milioane euro în terminalul pentru cereale Canopus Star, aflat în portul Constanţa, proiectul urmând să extindă capacitatea operaţională a unităţii de la 50.000 de tone la 110.000 tone. Parteneriatul dintre Cargill şi TTS datează din 2008, iar termenul estimat pentru finalizarea acestei investiţii este mijlocul anului viitor, se arată într-un comunicat al Cargill. Mircea Mihăilescu, preşedintele grupului TTS, a declarat: "Investiţia de la Constanţa este complementară întregului lanţ logistic pe care TTS îl oferă clienţilor săi. Împreună cu transportul fluvial, operarea în porturile de pe Dunăre, transbordarea directă cu macarale plutitoare la Constanţa, această investiţie va ajuta la optimizarea structurii serviciilor. Parteneriatul cu Cargill în această investiţie reprezintă un privilegiu şi, în acelaşi timp, un avantaj". Cargill este un producător şi distribuitor internaţional de produse şi servicii alimentare, agricole, financiare şi industrial, conform bursa.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212