Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, în videoconferință cu prefecții: „Vom acorda o atenție deosebită litoralului”
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, în videoconferință cu prefecții: „Vom acorda o atenție deosebită litoralului”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrefectul Constanței, Adrian Nicolaescu a participat vineri, 28 aprilie, la videoconferința cu prefecții condusă de ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan, cu participarea secretarului de stat pentru ordine și siguranță publică, domnul chestor de poliție Cornel Ciocoiu și a secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul doctor Raed Arafat, ce are ca temă prezentarea măsurilor dispuse în vederea asigurării ordinii și siguranței publice în perioada minivacanței de 1 Mai. „Vrem să ne asiguram că vom lua toate măsurile pentru prevenirea accidentelor și situațiilor care afectează cetățenii. Peste 26.000 de angajați ai MAI vor fi la datorie în perioada minivacanței de 1 mai. Minivacanța aceasta este asociată foarte mult cu plecatul la mare. De aceea, vom acorda o atenție deosebită litoralului”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Bogdan Despescu, șeful IGPR, a afirmat că vor fi aproximativ 300 de radare pe autostrăzi și pe drumuri naționale. De asemenea, acesta a mai menționat ca IGPR-UL este în contact permanent cu toate forțele de ordine de pe litoral.Cristian Ciocoiu, secretar de stat MAI a precizat că măsurile din minivacanța de 1 mai vor fi similare cu cele ce vor fi aplicate în perioada sezonului estival. „Toate zonele de risc să fie acoperite”, a cerut acesta specificând că vrea „vizibilitate și atitudine”. „Noi nu suntem in vacanță”, a conchis ministrul de interne, Carmen Dan. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că avionul SMURD este operațional 24 de ore din 24. Acesta a spus că, la nevoie, avionul poate fi folosit în locul elicopterelor. „Suntem atenți la tot ceea ce se întâmplă astfel încât orice semnal din teritoriu să fie preluat rapid. Totul este controlat și suntem pregătiți la nivelul județului Constanța cu tot ce trebuie. Avem experiența necesară și vom face față”, a declarat Prefectul Adrian Nicolaescu.
M.U.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News