REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Carnagiu în Ungaria: 14 români au murit striviţi într-un microbuz

Carnagiu în Ungaria: 14 români au murit striviţi într-un microbuz

Replica API 1 noiembrie 2011 | 00:00 242

Printre victime se află şi trei copii

Printre victime se află şi trei copii

Un număr de 14 români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs în Ungaria, în urma impactului dintre microbuzul în care se aflau şi un TIR, alte două persoane, grav rănite, fiind spitalizate la Szeged. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, printre victime se află şi trei copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged, când, potrivit primelor cercetări, un autotren a rupt parapetul şi a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul care avea la bord mai mulţi călători decât prevedea capacitatea sa (9 locuri). Doris Mircea a precizat că autotrenul venea dinspre Arad şi se îndrepta către Budapesta, iar microbuzul, înmatriculat în Spania, venea de la Valencia, cu destinaţia Bucureşti.

Tahometrul va oferi date despre accident

Anchetatorii aflaţi la locul accidentului din Ungaria au ridicat tahometrul din autotrenul care a lovit microbuzul în care se aflau români, urmând ca acest aparat să fie analizat, a declarat luni pentru mediafax Ioan Benze, ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria. Tahometrul conţine date despre viteză, turaţia motoarelor, sub formă de diagramă, acest aparat înregistrând inclusiv opririle. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei, a declarat că delegaţia care a plecat în Ungaria este formată din patru poliţişti, printre care şeful serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, Petru Rumega şi şeful biroului Drumuri Europene şi Naţionale din cadrul aceluiaşi serviciu, Gheorghe Moldovan. Cei patru îi vor ajuta pe poliţiştii ungari la identificarea victimelor şi stabilirea circumstanţelor producerii accidentului de pe autostrada Szeged-Mako. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Szeged, Szenti Szabolcs, a declarat că în urma accidentului au murit pe loc trei copii, patru femei şi şapte bărbaţi, toate victimele fiind din microbuz. El a spus că la Spitalul din Szeged au fost transportaţi şoferul autocamionului, care este grav rănit, dar în stare stabilă, şi un bărbat din microbuz, care este în stare critică. Poliţia din Csongrad a comunicat că şoferul TIR-ului, Ovidiu Munteanu, 31 de ani, a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne în spital. Poliţia a iniţiat cercetarea penală a acestuia.

Cauza accidentului mortal din Ungaria

Autotrenul, care transporta lemn din Arad către Germania, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt bara care desparte cele două sensuri de mers, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care venea din sens opus, a declarat pentru MTI un purtător de cuvânt al poliţiei din Csongrad. Microbuzul, cu o capacitate de 9 persoane, transporta 14 şi efectua o cursă din Valencia (Spania) spre Bucureşti, a precizat Szabolcs Szenti. 14 pasageri din microbuz au murit pe loc, iar altul este în stare critică. TIR-ul implicat în accident este deţinut de firma de transport Transalex din municipiul Arad şi este deţinută de fostul poliţist de frontieră Alexandru Frăţilă, şi mamei acestuia, Maria, potrivit citynews.ro., ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia. Oamenii legii sugerează că una din cauzele accidentului ar fi faptul că Ovidiu Munteanu ar fi adormit la volan. "Am preluat datele din actele de identitate şi am anunţat responsabilii Ministerului de Interne de la Bucureşti, care urmează să anunţe familiile. Suntem în contact cu Clinica Spitalului Universitar în legătură cu starea pasagerului internat", a declarat consulul român Răzvan Ciolca.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212