Cartierul COMPOZITORI va fi REABILITAT
Cartierul COMPOZITORI va fi REABILITAT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Constanţa are planuri mari şi pentru cartierul Compozitori. Aceasta a emis, pe 14 mai, un certificat de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru proiectul ce prevede îmbunătățirea mediului urban în zona mai sus menţionată. Mai multe lucrări de reabilitare vor avea loc în acest cartier.
Primăria urmăreşte îmbunătățirea calității vieții cetăţenilor
Veşti bune pentru locuitorii din cartierul Compozitori! Aceştia vor putea beneficia în viitorul apropiat de piste de biciclete şi staţii noi de autobuz. Potrivit Primăriei Constanţa, a fost emis certificatul de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru proiectul “Îmbunătăţirea mediului urban în zona Compozitorilor”. Lucrările care vor avea loc prevăd reabilitarea căii rutiere de rulare, inclusiv prin amenajarea de linii de rulare dedicate transportului în comun, reabilitarea/reamenajarea stațiilor pentru autobuze, reabilitarea și crearea de facilități pentru deplasarea pietonală (trotuare, culoare de traversare), inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Vor fi create piste de bicicliști ce vor fi integrate într-o rețea integrată funcțională. În plus, vor avea loc lucrări de reorganizare a facilităților de stocare a autovehiculelor.
Investiţii şi în Faleză Nord
Primăria Constanţa va face investiţii şi în zona Delfinariu-Faleză Nord. Aceasta a emis, pe 11 martie, un certificat de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru proiectul ce prevede îmbunătățirea mediului urban în zona mai sus menţionată. Proiectul propune refuncționalizarea spațiilor degradate din zona de influență a Cartierului Faleză Nord și transformarea lor în spatii verzi și zone dedicate petrecerii timpului liber.
Citeşte şi:
PRIMĂRIA bagă BANI în zona DELFINARIU-FALEZĂ NORD! Scopul: îmbunătățirea calității vieții
Mediul urban va fi îmbunătăţit şi în Inel II
Investiţii vor avea loc şi în cartierul Inel II. Proiectul propune refuncționalizarea spațiilor degradate și neutilizate din zonă și transformarea lor în spatii verzi și zone dedicate petrecerii timpului liber cu facilități cuprinzând dotări și echipări destinate activităților recreative pentru populație.
Citeşte şi:
Proiectul de îmbunătățire a MEDIULUI URBAN în INEL II va fi depus spre FINANŢARE
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News