Casa Albă va propune o procedură accelerată pentru dictarea pedepsei cu moartea pentru autorii de atacuri armate
Casa Albă va propune o procedură accelerată pentru dictarea pedepsei cu moartea pentru autorii de atacuri armate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestWilliam Barr, foto politico.com
Procurorul general american William Barr a întocmit un proiect legislativ care ar accelera dictarea pedepsei cu moartea în cazul persoanelor care au comis crime în masă, a declarat luni un oficial al Casei Albe, relatează Reuters.
Marc Short, şeful de cabinet al vicepreşedintelui Mike Pence, le-a declarat reporterilor aflaţi la bordul Air Force 2 că măsura este parte dintr-un pachet legislativ privind armele de foc pe care Casa Albă intenţionează să îl propună Congresului.
Mike Pence, care se află într-un turneu diplomatic în Europa, a fost în contact cu Barr în privinţa acestei chestiuni, a precizat Short.
Casa Albă a lucrat la un pachet de măsuri care să combată violenţa armată după mai multe atacuri armate recente. Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru combaterea problemelor de sănătate mintală legate de astfel de incidente, analizând în acelaşi timp extinderea verificărilor asupra cumpărătorilor de arme de foc, o chestiune asupra căreia a ezitat apoi.
Democraţii din Senat au făcut presiuni asupra republicanilor din camera superioară a SUA să se pronunţe asupra legislaţiei deja adoptate de Camera Reprezentanţilor în domeniu. Parlamentarii ar urma să examineze aceste opţiuni legislative mai îndeaproape când vor reveni la Washington după pauza din august. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19° Constanța 



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




