REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Casa de modă Saint Laurent se retrage din Săptămâna Modei de la Paris 2020

Casa de modă Saint Laurent se retrage din Săptămâna Modei de la Paris 2020

Replica API 28 aprilie 2020 | 00:00 908

Casa de modă Saint Laurent se retrage din calendarul Săptămânilor Modei din 2020 şi îşi va prezenta colecţiile în propriul ritm, a anunţat luni directorul său artistic, Anthony Vaccarello, în contextul schimbărilor radicale induse de epidemia de coronavirus, potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Saint Laurent nu-şi va prezenta colecţiile în cadrul calendarelor oficiale ale anului 2020'', a anunţat creatorul belgian pe Instagram într-un mesaj având drept fundal Turnul Eiffel iluminat, cadrul tradiţional al prezentărilor la care iau parte numeroase celebrităţi.

Din cauza pandemiei de COVID-19, Săptămânile Modei dedicate colecţiilor pręt-a-porter masculine şi celor haute couture programate pentru iunie-iulie la Paris au fost anulate. Nu a fost luată încă o decizie referitoare la săptămâna dedicată ţinutelor pręt-a-porter feminine, care urma să se desfăşoare în septembrie.

"Saint Laurent îşi va decide propria agendă, iar lansările sale se vor face conform unui plan optimist ghidat de necesităţile creative'', a subliniat Anthony Vaccarello.

Ritmul frenetic al celor patru săptămâni ale modei desfăşurate pe parcursul unui an, supraproducţia, investiţii enorme în prezentări care durează 10 minute, toate acestea reprezintă subiecte de reflecţie pentru casele de modă pentru perioada de după pandemie.

"Conştientă de schimbările radicale" induse de această criză majoră, casa de modă Saint Laurent ''a luat decizia de a-şi revizui abordarea noţiunii de timp'', punând accentul pe ''conexiunea cu oamenii şi cu vieţile acestora''.

Creatorul italian Giorgio Armani, care îşi prezintă colecţiile de pręt-a-porter la Milano, iar pe cele de haute couture la Paris, a lansat de asemenea un apel în martie pentru ''renunţarea la lucrurile inutile''.

''Momentul pe care îl traversăm este turbulent, dar ne oferă ocazia unică de a repara ceea ce nu funcţionează, să eliminăm lucrurile inutile, să regăsim o dimensiune mai umană... Este poate cea mai importantă lecţie a acestei crize'', a precizat Armani într-o scrisoare publicată în revista Jetset.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272