REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
16.6° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Casa de Pensii a virat o parte din banii datoraţi RATC

Casa de Pensii a virat o parte din banii datoraţi RATC

Replica API 30 mai 2013 | 00:00 117

Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa şi Casa Judeţeană de Pensii Constanţa au ajuns la un numitor comun. Disensiunile dintre cele două instituţii par să ajungă la final după ce, în urma unei convenţii semnate, Regia a intrat în posesia unei sume de bani. Nu se ştie deocamdată despre ce sumă este vorba, spune Ovidiu Tănase. Va afla pe 31 mai. Casa de Pensii Constanţa are de plătit Regiei aproximativ 12.000.000 lei, reprezentând datorii pentru decontarea transportului gratuit acordat, în baza legii, deportaţilor şi deţinuţilor politici. Ani de zile conducerea RATC s-a chinuit, în zadar, să obţină banii datoraţi, litigiul ajungând şi pe masa judecătorilor. Se pare că reprezentanţii celor două instituţii au revenit la sentimente mai bune, astfel că a fost semnată o convenţie pe baza căreia s-a efectuat deja o primă plată. Marţi, au intrat primii bani în conturile RATC. "În urma semnării convenţiei, ne-au virat nişte bani. Este un decont parţial. Până pe data de 31 mai trebuie să mai ducem nişte hârtii. Atunci voi şti exact câţi bani au fost plătiţi. Ideea este că a început să mişte treaba", a declarat Ovidiu Tănase, directorul general al RATC. Până acum, banii nu au fost plătiţi întrucât RATC nu ar fi acceptat să prezinte Casei de Pensii, lână lângă tabelele cu listele şi semnăturile beneficiarilor, şi fotocopiile taloanelor de pensii.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212